Primăria Capitalei anunţă că tratamentele de combatere a ţânţarilor vor începe în 5 mai, urmând să se desfăşoare în aceaşi timp în toate cele şase sectoare, cu câte două maşini de mare capacitate şi o alta dotată cu atomizoare.
Marea ofensivă
“Primăria Municipiului Bucureşti, prin Compania Municipală Eco Igienizare, demarează, începând cu data de 5 mai, tratamentele de combatere a ţânţarilor din Capitală. Compania Municipală Eco Igienizare va acţiona pe întreg teritoriul Municipiului Bucureşti, utilizând toate utilajele din dotare”, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Capitalei.
Foggere și atomizoare
Pentru această activitate vor fi folosite 12 maşini de mare capacitate (ULV) şi 6 maşini dotate cu atomizoare şi foggere. În acest fel, se va interveni concomitent în toate sectoarele Capitalei, cu câte două maşini de mare capacitate- tip ULV – şi o maşină dotată cu atomizoare. Acţiunile de combatere a ţânţarilor se vor desfăşura în intervalul orar 21.30 – 04.30, iar populaţia va fi informată cu 24 de ore înainte, prin afişe.
Izbiți cu Microsin
“Substanţa folosită este insecticidul Microsin, un produs avizat de Ministerul Sănătăţii pentru utilizarea la exterior, în zone rezidenţiale si recreaţionale, fără efecte adverse asupra mediului înconjurător şi asupra organismului uman”, arată Primăria, precizând că pentru acest an sunt prevăzute 14 tratamente de combatere a ţânţarilor adulţi, în toate sectoarele Capitalei. Primăria generală mai precizează că, în 9 aprilie, au început acţiunile de combatere a larvelor de ţânţari şi a căpuşelor, în zonele lacurilor din Capitală şi pe spaţiile verzi.