„În prima zi în care a început să funcţioneze Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), Primăria Capitalei a depus, prin Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic, proiecte pentru a obţine finanţare europeană în valoare totală de aproximativ 50 de milioane de euro.
Dorim să renovăm 13 blocuri, unele dintre ele monumente istorice, precum și clădiri publice, emblematice pentru București, cum ar fi Casa Gheorghe Tattarescu din str. Domnița Anastasia nr. 7, Pinacoteca din str. Lipscani nr. 18-20 și Blocul Rosenthal din Calea Victoriei nr.22-24.
Mulţumim asociaţiilor de proprietari care au înţeles importanţa obţinerii fondurilor nerambursabile din programul «Renovarea integrată a clădirilor rezidenţiale multifamiliale» din PNRR şi au completat documentele solicitate de colegii din cadrul AMCCRS”, a spus Nicușor Dan, potrivit unui comunicat de presă transmis de Primăria Municipiului București.
Prețul energiei termice din București crește la 330 de lei fără TVA/gigacalorie
În altă ordine de idei, prețul energiei termice din București a crescut de vineri, 1 aprilie, la 330 de lei fără TVA/gigacalorie. Decizia a fost luată printr-un proiect de hotărâre adoptat de Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB).
„Începând cu data de 1.04.2022, se aprobă preţul local de facturare al energiei termice furnizate populaţiei la un nivel de 330 lei/Gcal (exclusiv TVA)”, este scris în hotărâre. Prețul actual este de 137 de lei fără TVA/gigacalorie.
Proiectul a fost adoptat cu 33 de voturi „pentru”, 19 „împotrivă” şi o abţinere. La începutul şedinţei CGMB, primarul general, Nicuşor Dan, a explicat că majorarea tarifului pentru gigacalorie suportat de bucureşteni este necesară, menţionând că nu a mai fost schimbat din 2011.
Nicușor Dan spune că este un proiect extrem de important
„Un proiect extrem de important – majorarea tarifului suportat de către bucureşteni pentru gigacalorie, pentru care propunerea este 330 de lei. Este o majorare necesară, pentru a echilibra întreg sistemul de termoficare, pentru a permite menţinerea sistemului de termoficare centralizat, care are beneficii importante în ceea ce priveşte mediul.
Mă bucur că avem acordul majorităţii din Consiliul General pentru această majorare, care este absolut necesară. Tariful nu a mai fost modificat din anul 2011 şi prin această modificare ajungem la o sumă care este apropiată de cea a oraşelor din România care au sisteme centralizate de termoficare”, a precizat edilul şef.
De asemenea, consilierul municipal USR Cosmin Smighelschi a anunţat ca grupul politic pe care-l reprezintă va vota pentru acest proiect.
„Această decizie a fost luată după multiple discuţii, atât politice, cât şi administrative, şi am ajuns la o înţelegere, în sensul în care populaţia nu trebuie să plătească în întregime această creştere.
Este în mod clar şi evident o creştere a utilităţilor, a ceea ce înseamnă în mod special preţul de gaze, care ne afectează pe toţi, atât în privat, cât şi la stat, însă ceea ce este normal este ca şi Primăria să contribuie, de aceea şi subvenţia va fi crescută”, a declarat Smighelschi.
Un consilier PSD a solicitat CGMB să nu voteze majorarea preţului gigacaloriei
Consilierul municipal PNL Cătălin Deaconescu a dezminţit orice fel de negociere a colegilor săi liberali cu grupul USR din CGMB privind preţul gigacaloriei.
„Nu ştiu cu cine a negociat Smighelschi, dar nu cu noi, nu cu PNL-ul, pentru că nu era loc de vreo negociere. Practic, majorarea acestui tarif este o chestiune pur aritmetică.
Ştiam că se va întâmpla încă din noiembrie, când preţul de producţie al gigacaloriei a fost majorat, ştiam din ianuarie când, de asemenea, Termoenergetica şi-a avizat noile costuri de distribuţie şi furnizare, era doar o chestiune de timp până când cei din Executiv îşi făceau calculele să vadă cât pot suporta din subvenţie şi cât trebuie să acopere populaţia (…), tariful nu a mai fost modificat din 2011.
Este dificil în această perioadă pentru bucureştenii care sunt conectaţi la sistemul centralizat. Creşterea este substanţială”, a spus Cătălin Deaconescu.
La rândul său, consilierul municipal PSD Aurelian Bădulescu a solicitat CGMB să nu voteze majorarea preţului gigacaloriei.
„Vă solicit, stimaţi consilieri generali, să nu votaţi acest proiect, pentru că sunt soluţii pentru aceste sume (…) PSD va depune un proiect de hotărâre, în ideea în care să identificăm soluţii şi pentru grupurile vulnerabile, pentru că nu numai boierii trăiesc în Bucureşti, sunt şi oameni necăjiţi, oameni cu probleme (…). Acest primar (…) nu a identificat toate soluţiile”, a completat Aurelian Bădulescu.