‘Această sumă este menită să sprijine atât modernizarea, dotarea şi reabilitarea celor 19 spitale aflate în administrarea Municipalităţii, cât şi desfăşurarea actului medical în condiţii moderne, la cele mai înalte standarde. Mai mult decât atât, în premieră pentru Bucureşti, Primăria Capitalei va achiziţiona anul acesta aproximativ 500 de locuinţe destinate medicilor. Acest demers, cumulat cu fondurile acordate spitalelor, este menit să oprească ‘exodul’ medicilor profesionişti şi să creeze condiţii ultramoderne de tratament pentru bucureşteni’, se arată în comunicat.
Potrivit PMB, un simplu studiu comparativ al bugetului Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB) din ultimii ani, ‘când PNL (PDL) a avut majoritate în Consiliul General, demonstrează clar că domeniul sănătăţii nu a beneficiat de acţiuni concrete ale opoziţiei şi nici nu a fost pe lista de priorităţi a PNL, care, fiind majoritar în CGMB, ar fi putut să aducă modificări semnificative în acest domeniu’.
PMB susţine că bugetul Administraţiei Spitalelor (înfiinţată în anul 2009) a fost de 326,6 milioane euro pentru 2009-2016 şi de 172 milioane euro pentru 2017-2018. ‘În doar doi ani actuala administraţie a alocat sănătăţii un buget care reprezintă mai mult de jumătate din suma alocată acestui domeniu în ultimii opt ani’, arată PMB.
PMB afirmă că o altă premieră o constituie componenta socială, care până la actuala Administraţie nu a constituit altceva decât ‘un cumul de declaraţii sforăitoare’, fiind un domeniu subfinanţat. În ultimii doi ani s-a acordat asistenţei sociale aproape dublul sumei acordate de opoziţie în ultimii 13 ani, se arată în comunicat.
‘Actuala administraţie acordă în prezent stimulente pentru peste o sută de mii de bucureşteni, atât celor care se înscriu în categoriile vulnerabile (copii şi adulţi cu handicap, persoane vârstnice) precum şi celor care, cu ajutorul acestor stimulente, îşi îmbunătăţesc calitatea vieţii: familii monoparentale, tinerii căsătoriţi, tinerii care îşi întemeiază o familie, sau cuplurile care îşi doresc copii şi au nevoie de proceduri speciale, cum ar fi fertilizarea în vitro, şi pentru care Primăria Capitalei acorda vouchere în valoare de 13.800 lei/cuplu. De asemenea, chiar zilele acestea, s-a aprobat în Consiliul General un alt proiect prin care Primăria Municipiului Bucureşti, prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti va derula un program de acordare a voucherelor ‘Materna Bucureşti’ prin care se acordă un ajutor financiar de 2.000 de lei femeilor gravide din Bucureşti, pentru achitarea serviciilor medicale şi a medicamentelor’, menţionează PMB.
Potrivit PMB, Administraţia Străzilor, ‘condusă de PDL’, a avut timp de 17 ani, un buget total de aproximativ un miliard de euro.
‘Astfel, deşi din anul 1999 şi până în anul 2016 s-au tocat aproximativ un miliard de euro pentru asfaltarea şi reabilitarea arterelor Capitalei, adevăratele realizări nu se văd pe stradă, în teren. Mai mult decât atât, s-au cheltuit zeci de milioane de euro pentru construirea de piste de biciclete realizate cu bidineaua, iar acum actuala Administraţie este arătată cu degetul pentru lipsa acestora. Cu toate acestea, opoziţia îşi şterge trecutul cu buretele şi aruncă în spaţiul public scrisori deschise, apeluri sau comunicate dezinformatoare în care condamnă lipsa investiţiilor în infrastructura şi faptul că în ultimii doi ani nu s-a realizat ceea ce ei nu au făcut timp de mai bine 20 de ani pentru Bucureşti’, se arată în comunicat.
Primăria susţine că actuala administraţie a alocat anul acesta nu mai puţin de 231 milioane de euro pentru infrastructura rutieră şi fluidizarea traficului, dotări, investiţii şi subvenţii pentru transport în comun – investiţii în lucrări care vor genera diminuarea aglomeraţiei în trafic. De asemenea, pentru îmbunătăţirea sistemului rutier, semaforizare inteligentă, managementul traficului, a fost alocată suma de 56 de milioane de euro. Municipalitatea demarează 14 proiecte de construire de parcări subterane şi supraterane, suma alocată pentru început fiind de aproximativ 11 milioane de euro.
Reînnoirea parcului auto al RATB reprezintă de asemenea o prioritate pentru actuala Administraţie, se arată în comunicat, un bun exemplu în acest sens fiind licitaţia pentru achiziţionarea celor 400 de autobuze noi, Euro 6. Totodată, sunt în pregătire licitaţiile pentru achiziţionarea a 100 de autobuze cu GNC, a altor 100 de autobuze, de această dată electrice, a 100 de troleibuze şi 100 de tramvaie.
‘Subliniem că adminstraţia PNL (PDL) a achiziţionat în jurul anilor 2006 500 de autobuze fără aer condiţionat, iar acum RATB montează sisteme de climatizare pe primele 150 dintre acestea’, arată Primăria Capitalei.
Potrivit comunicatului, un alt domeniu important, neglijat de vechile administraţii ale Capitalei, îl constituie cel al consolidării clădirilor cu risc seismic.
‘Astfel, în 27 de ani, s-au consolidat doar 20 de astfel de clădiri, iar actuala administraţie a reuşit, în mai puţin de doi ani, să înceapă lucrările de consolidare la 10 clădiri cu risc seismic ridicat, situate în centrul Capitalei. Totodată, în prezent, se întocmeşte documentaţia pentru expertizarea şi proiectarea lucrărilor de intervenţie/consolidare pentru alte 20 de clădiri şi s-a demarat un alt program prin care se vor pune în siguranţă încă 100 de clădiri aflate în diverse stadii de degradare’, arată PMB.
Primăria afirmă că, pe lângă faptul că partidele de dreapta au dispus, timp de aproape două decenii, de bugete fabuloase, pe care le-au cheltuit după bunul plac şi cu care ar fi putut să realizeze investiţii semnificative pentru Capitală, au contractat şi împrumuturi de 500 de milioane de euro, pe care acum actuala administraţie are obligaţia să le refinanţeze sau să le achite.
‘E arhicunoscut faptul că reprezentanţii opoziţiei aleg să facă o politica distructivă, desfiinţând proiecte şi obiective esenţiale pentru bucureşteni, fără scrupule. Pentru ei, interesul bucureştenilor nu contează, tot ce urmăresc este demolarea şi demontarea tuturor iniţiativelor actualei administraţii, indiferent de importantă şi rolul lor în viaţa bucureştenilor. Proiectele şi iniţiativele Primăriei sunt blocate în Consiliul general sau denigrate şi interpretate tendenţios în mod public de către opoziţie, care comunica permanent în spaţiul public (pentru a-şi justifica activitatea) informaţii trunchiate menite să calomnieze Primarul General şi activitatea instituţiei pe care o conduce’, se menţionează în comunicat.
Primăria mai afirmă că, deşi de mai bine de 20 de ani în Bucureşti se construiesc statui şi monumente de for public, acum opoziţia încearcă să acrediteze ideea că Primarul General, Gabriela Firea, este singurul edil care finanţează realizarea unor statui în Bucureşti.
‘Subliniem încă o dată că Primarul General, Gabriela Firea, nu a semnat nici un proiect de realizare a unor monumente, ci a continuat proiecte începute de administraţiile anterioare, fiind obligată, conform legii, să ducă la bun sfârşit aceste contracte. Mai mult decât atât, organizarea unor festivaluri sau concerte reprezintă un alt subiect care se doreşte a fi atribuit în mod fals actualei administraţii, deşi, la o primă vedere obiectivă, se poate constata că acestea reprezintă evenimente de tradiţie, organizate de ani de zile şi care, datorită reputaţiei, beneficiază de participarea a numeroşi artişti de renume din întreaga lume’, se arată în comunicat.
Potrivit PMB, pentru reprezentanţii PNL este mult mai simplu că Primarul General actual să fie vinovat de tot ce nu s-a făcut în ultimii 20 de ani: pornind de la lipsa parcărilor, a clădirilor care nu au fost reabilitate de 29 de ani şi până la iepuri uriaşi decorativi (care nu aveau nici o legătură cu Primăria Capitalei), sau târguri de tradiţie, sesizate brusc de opoziţie.
‘Reiterăm faptul că Primarul General, Gabriela Firea, îi asigură pe bucureşteni ca toate proiectele Primăriei Municipiului Bucureşti vor continua, în pofida opoziţiei, şi că Municipalitatea Bucureşti are ca prima prioritate dezvoltarea proiectelor menite să îmbunătăţească şi să modernizeze viaţa în Capitala României’, se mai arată în comunicat. AGERPRES