Primăria municipiului Iași, luată în vizor de DNA! Oamenii legii au făcut mai multe percheziții
Așadar, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Iași au efectuat percheziții într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, comise în perioada 2018 – 2020, în legătură cu eliberarea unor documente privind autorizarea construcției, edificarea, tranzacționarea și intabularea unui imobil din municipiul Iași.
„În cursul zilei de 12 decembrie, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în trei locaţii situate pe raza judeţului Iaşi, din care una este sediul unei instituţii publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice şi sedii de firmă. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcţiei Generale Anticorupţie şi din partea Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Iaşi”, a transmis DNA.
Răspunsul Primăriei din Iași
Drept răspuns, Primăria din Iaşi a transmis că descinderile de luni dimineaţa ale procurorilor anticorupţie sunt făcute ca urmare a plângerii penale depuse de municipalitate în privinţa modalităţii de eliberare a unor documente de urbanism.
În acest moment, procurorii au solicitat şi primesc de la angajaţii Primăriei Municipiului Iaşi o serie de documente suport care vizează eliberarea unor documente de urbanism emise în perioada 2015 – 2020.
Este vorba de construirea unui imobil în zona Moara de Vânt în baza unei autorizaţii de construire emise în cursul anului 2015, completată printr-o autorizaţie din anul 2019, recepţionat printr-un proces verbal emis în anul 2019 şi care a beneficiat de un certificat de atestare a edificării construcţiei emis în anul 2020, conform informațiilor transmise de Primăria Iași într-un comunicat.
În urma unor verificări ale documentaţiei făcute la începutul acestui an de către Direcţia de Arhitectură şi Urbanism – Serviciul Autorizare Construcţii s-a constatat că autorizaţiile vizau construirea a două locuinţe individuale şi repoziţionarea imobilului, pe când certificatul de atestare a edificării se referă la o locuinţă colectivă.
„Ca urmare, primarul Mihai Chirica a trimis, pe 7 martie 2022, două sesizări cu privire la săvârşirea unor fapte cu potenţial infracţional referitoare la certificatul de atestare a edificării construcţiei menţionat către Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Iaşi şi, respectiv, către Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi. Sesizările trimise instituţiilor statului au fost însoţite de întreaga documentaţie menţionată”, este scris în comunicat.
Conducerea Primăriei Municipiului Iaşi precizează că a făcut şi o solicitare în instanţă pentru anularea autorizaţiilor de construire în cauză.
„Suntem nu doar deschişi să colaborăm, ci chiar noi am sesizat instituţiile abilitate pentru aflarea cât mai rapidă a adevărului. Suntem la serviciu, toţi angajaţii Primăriei îşi fac treaba conform fişei postului, iar activitatea administrativă continuă. Am încredere că justiţia va face lumină, astfel încât imaginea şi activitatea municipalităţii să nu aibă de suferit”, a declarat primarul Mihai Chirica.