Primăria Sectorului 4 se va muta din 4 iulie în centrul comercial Grand Arena din Berceni, unde va funcţiona până la consolidarea sediului actual din bulevardul George Coșbuc.
„Clădirea în care a funcţionat până acum Aparatul de Specialitate al Primarului Sectorului 4 va întra într-un amplu şi necesar proces de consolidare şi extindere. Măsura este una temporară, valabilă până la finalizarea lucrărilor de modernizare. Noul sediu al Administraţiei Locale a fost stabilit în urma unei licitaţii, al cărei câştigător a solicitat cel mai mic preţ pentru plata chiriei“, se arată într-un comunicat al primăriei.
Mallul Grand Arena aparţine familiei franceze Harfi care a investit peste 187 mil. euro în dezvoltarea sa. Inaugurat în 2009 cu doar 80 de magazine dintr-un total de 180 anunţate, mallul a traversat o perioadă dificilă în timpul crizei. Centrul comercial a şi intrat în insolvenţă timp de patru luni în 2013.
Mallul bucureştean ocupă locul 21 dintr-un top cu 63 de centre comerciale funcţionale în 2016 la nivel naţional, după cifra de afaceri, realizat de revista Capital. Grand Arena a avut o cifră de afaceri de 7,1 mil. euro şi un profit de 0,8 mil. euro în 2016, potrivit Ministerului Finanţelor Publice.
Primăria Sectorului 4 nu este prima instituţie publică ce îşi va desfăşura activitatea într-un mall. În 2015, Judecătoria Buzău s-a mutat în mallul Galleria Buzău. Instanţa are acolo patru săli de judecată şi peste 50 de birouri.