În urmă cu două săptămâni, primarii, nemulțumiți că li se reduc resursele ca urmare a scăderii impozitului pe venit de la 16% la 10%, s-au întâlnit cu primul ministru.
Știu că nu-i o dezbatere nouă, cum ar fi aceea că România e pe cale să renunțe la cota unică de impozitare, dar e bine de precizat că administrațiile locale își pot susține cheltuielile și dacă își ajustează salariile proaspăt majorate sau recurg la șomaj.
Primarii ar avea de unde să taie, fiindcă o serie de comune au devenit așezări urbane doar prin creșterea numărului de funcționari, nu și prin atragerea de investiții. Nu s-au transformat în orașe ce pot asigura o dezvoltare economică sustenabilă. Ceea ce face să fie greu de înțeles de ce ar crește salariile unei administrații care nu-și face treaba!
Statutul de oraș sau de comună ar trebui atribuit și în funcție de abilitățile aleșilor locali, a transparentizării deciziilor și a asigurării unui exercițiu democratic în sensul propriu al expresiei.
Și ca să aveți o imagine clară, peste 50 sunt comunele ridicate la rangul de urbe după anul 2000, într-un exercițiu de mare curaj având în vedere scăderea populației României, opusă concentrării.
Se poate acredita ideea că riscam să redevenim o țară majoritar rurală, însă nu acesta a fost neapărat obiectivul urmărit, ci, mai degrabă, extinderea personalului din primării cu oameni de încredere ai baronilor locali, ocazie cu care puterea lor a crescut, în paralel cu dependența politicienilor de ei, în special în perioada alegerilor.
Iar pentru că tot am redeschis discuția pe această temă, merită subliniat și că actualele probleme nu se rezolvă printr-o mărire a veniturilor în zona non-tradable, a administrațiilor publice locale, care suferă la nivelul sporurilor de productivitate.
Veniturile e necesar să se mărească, ca să asigure convergența reală cu UE, dar după descentralizarea activităților, pe baza câștigurilor de eficiență și a capacitării cu instrumente de piață a lichidității, a venitului disponibil generat.
Soluția nu-i să crească remunerațiile în paralel cu mărirea taxelor și deficitelor, care, înseamnă pierdere, ci concomitent cu scăderea poverii fiscale, excedent bugetar și întărirea rolului piețelor.
Pornind de la relația exporturi + economisire + taxe = importuri + investiții + cheltuieli publice, când nu există echilibrul firesc între export şi import, trebuie fie să micșorezi cheltuielile bugetare, fie să crești alte elemente, precum economisirea sau taxele.
Da, numai că o populație supraîndatorată n-are cum să facă economii, iar impozitarea ar înghesui-o mai mult. Ajungem la ultimul factor al relației, investițiile, pe care dacă-l asociem cu celălalt element viabil, reducerea cheltuielilor publice, ne dă că avem nevoie de un stat mai mic.
Cu mai puțin stat în economie se creează un mediu de business propice să atragă investiții străine directe și se dezvoltă piețe ce absorb venitul disponibil al populației și formarea brută de capital a companiilor.