Intrebati in numeroase sondaje de opinie cine sau ce anume distruge calitatea prestatiei administratiilor publice, romanii raspund de fiecare data: coruptia. Majoritatea este convinsa ca acest fenomen este foarte frecvent in viata primariilor, consiliilor locale, a administratiilor publice locale de orice marime si la orice nivel. Studiile efectuate in comunitati medii arata ca cetatenii sunt cei mai nemultumiti de deturnarea resurselor publice, de avantajele materiale obtinute abuziv de unii
Intrebati in numeroase sondaje de opinie cine sau ce anume distruge calitatea prestatiei administratiilor publice, romanii raspund de fiecare data: coruptia. Majoritatea este convinsa ca acest fenomen este foarte frecvent in viata primariilor, consiliilor locale, a administratiilor publice locale de orice marime si la orice nivel. Studiile efectuate in comunitati medii arata ca cetatenii sunt cei mai nemultumiti de deturnarea resurselor publice, de avantajele materiale obtinute abuziv de unii functionari publici, de ocuparea preferentiala a functiilor publice, de derularea unor afaceri ilicite si de interventia autoritatii publice in domeniul privat.
Nimeni nu a reusit pana acum sa gaseasca un serviciu public in care sa nu se ceara bacsis pentru orice hartoaga purtatoare de semnatura. Administratia publica poate constitui deocamdata – o importanta sursa de venituri „extrabugetare” pentru buzunarele celor care-si pun capul si relatiile la contributie.
Care sunt insa sursele acestor venituri care nu doar rotunjesc, dar chiar „ingrasa” averile ocupantilor de fotolii publice? Depinde foarte mult de biroul unde se afla acel fotoliu. Cu cat este mai aproape de varful piramidei, cu atat traficul de influenta poate gasi un mediu mai eficient. De exemplu, sa luam Departamentul de Urbanism si amenajarea teritoriului. Acesta exista atat in Primaria Generala a Capitalei, cat si in orice alta primarie din tara, fie cu denumirea de mai sus, fie intr-o alta forma. De aici pleaca avizele de urbanism si autorizatiile de constructie catre toti cei ce au sau vor sa execute lucrari de constructie: de la saparea unui simplu sant sau montarea unei conducte, pana la ridicarea unui garaj sau case. Cu cat timpul eliberarii unei autorizatii definitive este mai scurt, cu atat creste grosimea plicului strecurat in buzunarul celui cu semnatura si stampila. Sa luam acum, tot ca exemplu, Departamentul Economic, care se ocupa cu organizarea de licitatii pentru investitii, evaluarea eficientei acestora si derularea de contracte comerciale. Pai numai cand auzim de „licitatii” ne ducem cu gandul, automat, la numeroasele scandaluri legate de licitatiile prost organizate sau la atribuirea preferentiala de spatii comerciale. Scandalul spatiilor comerciale din Piata Sudului sectorul 4 al Bucurestiului, este in plina desfasurare, ex-primarul Lutu, arestat, fiind inca in cercetari sub diverse acuzatii de coruptie.
Multe afaceri si contracte stau la „pixul” primarilor. Unul dintre cei mai mediatizati primari, Gheorghe Funar, a fost si inca este acuzat ca a impiedicat mai multi investitori sa-si deschida afaceri la Cluj. Pe langa impiedicarea investitorilor, Funar este acuzat si ca l-a favorizat pe fiul sau, Sabin Funar, actionar la mai multe firme, sa castige unele licitatii.
Nici primarul general al Bucurestiului, Viorel Lis, nu a fost ocolit de scandaluri de coruptie: fosta sa secretara Gabi Ionita este invinuita de fals si uz de fals, in urma instrumentarii, de catre Parchetul General, a unui dosar privind repartizarea ilegala de locuinte din fondul locativ de stat al Primariei Capitalei. Tot de numele lui Lis au fost legate si scandalurile privind licitatiile de acordare a spatiilor de panotaj si publicitate stradala.
Primarul Bucurestiului este mai tare decat orice ministru
Un alt nume celebru este primarul Aradului, Dumitru Branc care a fost suspendat, la 14 aprilie 1998, de catre prefectul de Arad, in urma unei adrese primite de la Parchetul Tribunalului municipal. La Parchet a fost depusa o plangere impotriva primarului Dumitru Branc, cu privire la nerambursarea sumei de 72.000 de marci germane imprumutate de la patronul unei firme aradene, fapt care a generat ample discutii la nivel local.
Seful departamentului de servicii publice din Primaria Generala a Capitalei, Adrian Cristea, spune ca slaba prestatie a unor functionari publici se datoreaza in primul rand aservirii acestora unor interese politice, in detrimentul serviciilor catre contribuabil. „Primarul General al Capitalei este mai important decat orice ministru, ar putea fi al treilea om in stat, dupa presedinte si premier: orice investitor de anvergura, orice inalt oaspete trece si prin biroul sau. Primaria Bucuresti este cel mai important ordonator de credite. De aceea aici e nevoie de o echipa cu adevarat de management si nu de conducere politica”, precizeaza Adrian Cristea. Intr-adevar, numai in 1999 bugetul Primariei Bucuresti a fost de circa 4.800 miliarde lei, iar pentru 2.000 se estimeaza o majorare de 40% a acestei sume. Seful Departamentului Servicii Publice considera ca „cetatenii trebuie sa primeasca inapoi toate impozitele si taxele pe care le platesc catre administratiile locale, sub forma serviciilor de calitate, prompte si profesionale”. De aceea, oamenii de decizie care intra in administratia locala trebuie sa fie „oameni cu stare materiala buna si foarte buna, nu sa avem primari care vin in chiloti si pleaca in Mercedesuri”, spune acelasi Adrian Cristea.