PSD sprijină acordarea de salarii mai mari pentru primari

Marcel Ciolacu spune că este de acord ca primarii să primească salarii mai mari şi subliniază că, prin decizia Parlamentului, aleşii locali nu vor avea venituri „la zi”, ci la nivelul anului 2021.

„Am văzut şi eu ştirile. E complicat să explici celor de acasă, celor care se uită la noi, tehnica legislativă. Sunt de acord cu majorarea salariilor la primari, la cei aleşi, pentru că ei sunt încă … e o diferenţă între Legea 153 şi grila demnitarilor.

Au rămas încă în grila de 2017-2018, mi se pare, şi oricum nu vor fi aduşi la zi, vor fi aduşi la anul 2021”, a explicat Marcel Ciolacu, marţi seară, potrivit News.ro.

Preşedintele PSD a adăugat că nu va fi un efort bugetar mare pentru majorarea acestor salarii, pentru că este vorba doar de aproximativ 3.100 – 3.200 de persoane care vor beneficia de această lege, astfel că nu este un „fenomen de masă” care să implice costuri foarte mari.

Marcel Ciolacu a mai precizat că majorarea veniturilor pentru aleşii locali din România „e un lucru corect”.

Dezbateri aprinse în Camera Deputaţilor pe acest subiect. Majorările salariale au trecut, până la urmă de Parlament, însă USR ameninţă cu o sesizare la CCR

Amintim că marţi, 27 septembrie, Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, majorarea salariilor pentru primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi de Consilii Judeţene, cu 168 de voturi pentru, 79 de voturi împotrivă şi 4 abţineri, eliminând din forma de la Senat majorarea pentru ceilalţi demnitari.

Florin Roman, deputat PNL, a precizat în plen că cei care au fost în administraţia publică locale ştiu că până în 2014 salariul unui primar era de 1.500 de lei.

„Le plângea cineva de milă, spunea cineva că li se face o nedreptate? Facem ceea ce trebuie, reparăm o discriminare, care spune că toţi bugetarii din 2018 până în 2022 trebuie să ajungă la un nivel egal, astăzi venim şi îi atacăm pe aleşii locali.

Nu trebuie discrminaţi aleşii locali doar pentru că e o vorbă, vulpea care nu ajunge la struguri spune că sunt acri. Toţi cei care nu aveţi primari spuneţi astăzi că primarii nu sunt buni. Ba sunt buni, că de asta au fost aleşi”, a spus liberalul.

Csoma Botond (UDMR) a afimat, la rândul lui, că „prin acest proiect de lege Parlamentul repară o inechitate care există de ceva vreme în această ţară”.

În schimb, George Simion, preşedintele AUR, spune că aceste majorări salariale pentru aleşii locali trebuie eliminate.

„Nu e un moment potrivit, veţi crea falii. Ştiu că aveţi obligaţii faţă de colegii de partid, ne-am abţinut foarte mult şi nu am dat curs provocărilor din comisia de muncă dar respingeţi amendamentul. (..) Vă daţi privilegii vouă, camarilei de partid, votaţi împotriva acestui proiect de lege”, a precizat Simion.

De asemenea, USR a anunţat că va ataca acest proiect de lege la Curtea Constituţională.