De acum, a mai spus vicepremierul spaniol, primăriile spaniole au la dispoziţie încă două săptămâni pentru a prezenta planuri eficiente pentru onorarea acestor datorii. În acelaşi timp, ea a precizat că cifrele sunt provizorii, întrucât încă nu au putut fi adunate toate datoriile administraţiilor locale şi acestea ar putea creşte şi de-a lungul acestui an.
Cifrele prezentate astfel de guvernul spaniol diferă de cele oferite joi de vicepreşedintele Federaţiei spaniole a municipiilor şi provinciilor (Femp), Fernando Martinez Maillo, care arăta la acel moment că datoriile totale pe care le aveau faţă de furnizori primăriile oraşelor spaniole s-ar ridica la aproape 17 miliarde de euro. Dintre primăriile oraşelor Spaniei, mai arăta el, cea mai îndatorată administraţie ar fi fost cea a Madridului, căreia îi revine peste 1 miliard de euro (cuprinzând numai datoriile din ultimul an), din totalul datoriilor menţionate.
Legislativul spaniol a dat recent undă verde legii organice care completează legea stabilităţii bugetare şi care permite un nou mecanism, dirijat de guvern, pentru plata furnizorilor primăriilor şi comunităţilor autonome spaniole. La sfârşitul lunii februarie, guvernul spaniol a decis că primăriile care au datorii trebuie să prezinte până joi facturile ce încă mai trebuie plătite, iar până la sfârşitul lunii, un plan cu prevederile referitoare la modul în care vor fi controlate cheltuielile şi în cele din urmă, plătite respectivele facturi.
Tot vineri, Banca Spaniei a anunţat că datoria publică totală a Spaniei – a statului, comunităţilor autonome şi primăriilor spaniole – a crescut cu 14,2% în ultimul an, până la suma record de 734,9 miliarde de euro, ceea ce reprezintă 68,5% din PIB – depăşind nivelul de 60% permis de Uniunea Europeană. Dintre comunităţile autonome spaniole, Catalonia (peste 20% din PIB), Comunitatea Valenciană (19,9% din PIB) şi Castilla-La Mancha (18% din PIB) sunt cele mai îndatorate, după cum arată datele menţionate.
SURSA: Agerpres