„Mesajul meu către întreg Consiliul local este că îmi doresc să colaborez cât se poate de deschis şi de transparent cu fiecare dintre dumneavoastră. Ştiu ce înseamnă să fii consilier într-o primărie şi să nu ai acces la informaţii, să afli târziu de la Executiv ceea ce este pe ordinea de zi.
Deschiderea mea va fi totală şi îmi voi ţine această promisiune pe parcursul mandatului meu. Totul va fi transparent în această primărie, totul va fi la lumină. Este un mod de abordare la care ţin şi pe care l-am dorit implementat în orice instituţie publică din România. De luni până joi voi fi probabil în Primărie, iar vinerea voi fi pe teren. Vreau să tragem tare, să arătăm că se poate”, a declarat Ciprian Ciucu.
Niciun fel de proiecte fără o bază solidă şi argumentată în spate
De asemenea, Ciprian Ciucu spune proiectele autorităţii locale vor fi bine fundamentate.
„Nu vom avea niciun fel de proiecte care să nu aibă o bază solidă şi argumentată în spate. Îi îndemn pe funcţionarii din Primăria Sectorului 6 şi din toate instituţiile subordonate primăriei să citească programul de guvernare al Primăriei Sectorului 6, pentru că acest program reprezintă un contact al meu ca primar al Sectorului 6, al echipei de consilieri care vor face majoritatea în acest Consiliu şi al celorlalţi consilieri care vor să adere la acest program.
Este un program de care mă voi ţine şi este un program pe care-l vom implementa împreună”, a adăugat acesta.
Primarul ales al Sectorului 6 a dat asigurări că va colabora îndeaproape cu primarul general al Capitalei, cu viceprimarii Bucureştiului, cu Guvernul, pentru că problemele Sectorului 6 sunt complexe.
„Le mulţumesc colegilor mei, invitaţii mei în această seară – viitorul viceprimar al Capitalei Stelian Bujduveanu, deputatul şi viitorul deputat Pavel Popescu, secretarul general al Guvernului, Antonel Tănase, doamnei Violeta Alexandru, ministrul Muncii şi viitor deputat, preşedinta PNL Bucureşti, domnului Nicuşor Dan, primar general al Capitalei şi nu în ultimul rând vreau să-i mulţumesc şi lui Adrian Ducu, managerul meu de campanie”, a conchis acesta.