Primarul din Caracal reacționează. Noutăți despre camerele de luat vederi

Primarul municipiului Caracal, Liviu Radu, a reacționat joi pentru prima dată, cu privire la evenimentele cumplite petrecute în ultima vreme în urbea din județul Olt. El s-a arătat complet surprins de informațiile vehiculate în presă.

Primarul municipiului Caracal, Liviu Radu, s-a declarat de-a dreptul mirat în legătură cu informațiile prvind existența unor clanuri interlope în localitatea pe care o conduce. El spune că nu a auzit niciodată de așa ceva și că municipiul Caracal este, după cunoștințele sale, un oraș liniștit.

”Caracal e un oraș liniștit. Eu nu am auzit de clanuri în orașul nostru. Am auzit din mass-media, hai să verificăm aceste informații. Eu reprezint cetățenii din oraș, aici nu s-a vorbit niciodată despre clanuri interlope. Dacă știți dvs. mai bine din București aceste lucruri hai să verifică”, a declarat la Realitatea TV Liviu Radu, primarul municipiului Caracal.

Primarul nu știe nimic nici despre informațiile din anchetă pe care șefii poliției Olt le-au trimis unor astfel de șefi ai lumii interlope, așa cum a relatat presa.

Întrebat de ce nu au fost montate camere de luat vederi în Caracal, cum au cerut de mai mulți ani locuitorii orașului, primarul a răspuns că aceste camere au fost deja achiziționate, dar se află într-un depozit din primărie.

”Camerele au fost cumpărate pe 22 decembrie, cu fonduri de la Consiliul județean, au fost plătite în aprilie, deci am intrat în posesia lor în primăvară, am vrut pe urma să le amplasăm, dar montajul depășea limita noastră bugetară. Camerele sunt în depozit la primărie. Au existat în discuție din 2017, dar nu am găsit bani, costau cam 7 miliarde lei vechi, e vorba și de fibra optică, de studiu de fezabilitate etc. Acum suntem în procedură de licitatie pentru montaj, cam într-o lună și jumătate se vor monta”, a mai spus primarul orașului Caracal.