Primarul Iaşului, Mihai Chirică, implicat recent în mai multe scandaluri şi controverse, a avut vineri o serie de declaraţii şocante care au dus la sesizarea imediată a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, după ce a spus că lipsa educaţiei va duce la situaţia în care românii vor fi conduşi de congolezi.
Într-un interviu acordat publicației Bună Ziua Iași, Chirică susține că România va invadată de africani „coborâți din copac” care vor ajunge să ne conducă.
CNCD a reacționat vineri seara la declarațiile rasiste ale primarului Iașiului, Mihai Chirica, făcute în cadrul unui interviu pentru BZI. Președintele CNCD, Asztalos Csaba, a reacționat sec într-o postare pe Facebook: „Autosesizare”.
„Resursa principală a unui stat care se dorește a fi longeviv este educația. Nu se investește în educație – putem spune «La revedere!».
Adică o să vină peste noi congolezii, somalezii, sirienii și alte națiuni care sunt coborâte din copac mai deunăzi și o să ne cucerească și o să ne devină și șefi. Adică o să ne conducă, pur si simplu o să te trezești la Primăria Municipiului Iași cu un congolez – că mai sunt și de ăștia de naționalitate română, dar se comportă ca niște congolezi – și or să vrea să ne conducă. Pentru că nu se mai pune accent pe educație”, afirmă senin, Chirica.
Primarul Iașiului reia și declarațiile despre fetele care ajung să se prostitueze și dă vina pe presă care i-ar fi interpretat tendențios cuvintele. Chirică nu se sfiește să dea lecții de deontologie presei, nu și moderatoarei însă, care s-a străduit să-i ridice mingea la fileu, rugându-l să vină cu explicații pe tema acestor declarații care ar fi fost înțelese greșit.
„Discuția era despre satul românesc, care a ajuns să fie conceput exact ca o catastrofă. Satul a fost părăsit, populația este foarte îmbătrănită, copiii au părăsit părinții, au părăsit țara total neinstruiți. Pentru că nu i-a mai instruit nimeni. Ei sunt victimele acestui sistem. Ei care sunt acolo puși la cele mai de jos munci și plătiți cu cele mai mici salarii, aproape de sclavie. Sau fetele care nu au nimic altceva de făcut acolo și ajung să umple străzile unor capitale europene, Roma, Madrid, Amsterdam, pentru că ele se duc acolo complet dezechipate. Adică nu au nimic la nivel intelectual, nu au ce ieși pe piață. dacă le întrebi ce știi să faci, nimic.Câte clase ai făcut? Spuneam eu acolo, maxim 8.”, a spus Chirică pentru bzi.ro.