În acelaşi dosar, a fost trimis în judecată Măria Irimie, la data faptelor director executiv la Direcţia Impozite şi Taxe Locale din cadrul Primăriei Urziceni, acuzată de abuz în serviciu.

Potrivit unui comunicat al DNA, în datele de 4 iunie 2014 şi 6 ianuarie 2015, Constantin Sava, în calitate de primar al municipiului Urziceni, a determinat-o pe Măria Irimie să dispună ridicarea popririi instituite asupra conturilor bancare ale unei societăţi comerciale, pentru sumele de 50.539 lei şi 102.919 lei, fără ca societatea comercială să îndeplinească condiţiile legale privind suspendarea sau încetarea executării silite.

În această modalitate, Constantin Sava a produs un prejudiciu Primăriei Urziceni cu sumele menţionate şi o vătămare a drepturilor şi intereselor legitime ale municipiului Urziceni.

În cauză nu au fost dispuse măsuri asiguratorii, întrucât toate impozitele şi taxele cuvenite bugetului local, împreună cu accesoriile aferente, au fost achitate integral, contribuabilul plătind în plus, la bugetul local, suma de 4.190 lei.

Conform DNA, achitarea în timpul urmăririi penale a datoriei de către contribuabil are natura unei acoperiri a prejudiciului după consumarea infracţiunii şi nu influenţează existenţa infracţiunilor, ci doar gravitatea faptelor săvârşite de inculpaţi. Dosarul se va judeca la Tribunalul Ialomiţa.