Primarul oraşului Otopeni, Silviu Constantin Gheorghe, a fost trimis în judecată. DNA a informat vineri, 4 noiembrie, că acesta este acuzat într-un dosar de abuz în serviciu.
Primarul orașului Otopeni, trimis în judecată. Procurorii l-au acuzat de abuz în serviciu
Direcția Națională Anticorupție (DNA) a informat vineri, 4 noiembrie, că primarul orașului Otopeni, Silviu Constantin Gheorghe, a fost trimis în judecată de procurori.
Acesta este acuzat de „abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată”, iar directorul Vlad Constantin, cel care dădea viza de control financiar, este acuzat de același lucru.
Este vorba despre un contract de proiectare și execuție de lucrări pentru infrastructura orașului Otopeni, faza lucrărilor – Cartier Ferme, încheiat între Primăria Otopeni și o societate comercială administrată de alți doi oameni de afaceri, potrivit procurorilor.
Conform DNA, primarul Silviu Gheorghe și directorul executiv al primăriei Otopeni, Vlad Constantin, și-au încălcat în perioada 2011-2017 atribuțiile de serviciu și „ar fi acceptat la plată și ar fi achitat în mod nelegal suma totală de 35.916.006 lei”.
Acuzațiile aduse de procurori
„În perioada 2011-2017, în contextul derulării unui contract de proiectare și execuție de lucrări pentru obiectivul de investiție „Infrastructura de bază în orașul Otopeni” (Faza I de lucrări – Cartier Ferme), încheiat între Primăria Otopeni și o societate comercială administrată de doi dintre oamenii de afaceri, edilul Gheorghe Constantin Silviu și directorul executiv Vlad Constantin și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu prevăzute de legislația primară și ar fi acceptat la plată și achitat în mod nelegal suma totală de 35.916.006 lei, din care:
- 25.421.080 lei reprezentând inițial cheltuieli nejustificate pentru materiale pe care în realitate executantul nu le-a achiziționat. Ulterior, pentru a se justifica într-un fel plățile nelegale, ar fi fost întocmită o situație de lucrări (organizare de șantier deși în acea fază nu erau prevăzute astfel de lucrări) cu o valoare identică, prin care s-ar fi creat doar aparența unei compensări între valoarea ”stornată” a ”procurării materialelor”, de 25.421.080 lei, cu o valoare asemănătoare, a unor lucrări de organizare de șantier, care în realitate nu au fost realizate.
- 10.494.926 lei reprezentând costuri de finanțare, aferente cheltuielilor menționate mai sus.
În demersurile lor, Gheorghe Constantin Silviu și Vlad Constantin ar fi beneficiat de ajutorul celorlalte persoane cercetate în acest dosar, care fie ar fi întocmit sau semnat diverse documente (acte adiționale, centralizator al lucrărilor, devize cu situația lucrărilor privind organizarea de șantier, etc.), fie ar fi pus la dispoziția funcționarilor diferite înscrisuri (facturi, devize, etc.) care să justifice efectuarea plăților nelegale”, este scris într-un comunicat al DNA.