Amenzile pentru defrișările ilegale ar putea fi majorate, asta după ce primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, a anunțat printr-un mesaj pe pagina sa de Facebook că le-a cerut consilierilor săi să inițieze o hotărâre în acest sens.
Decizia primarului Radu Mihaiu a venit după ce a aplicat mai multe astfel de sancțiuni contravenționale. În mesajul de pe pagina de socializare, edilul spune că doar marți, 2 august, a aplicat amenzi în valoare de 3 mii de lei, în condițiile în care, cu o zi în urmă, au mai fost aplicate amenzi de 5.000 de lei tot pentru defrișarea ilegală.
Radu Mihaiu a mai declarat că i se pare mult prea mică amenda de 100 de lei pentru fiecare arbore defrișat. Edilul a mai spus că această sumă ar fi fost aplicabilă pentru anul 2009, însă nu și pentru perioada actuală, deoarece suma nu mai este una prohibitivă.
„Azi am dat amenzi în valoare de 3.000 de lei pentru tăierile fără aviz de defrişare de lângă Circ. Ieri mai dădusem amenzi de 5.000 de lei. Câte 100 de lei pentru fiecare arbore defrişat. Atât este amenda maximă prevăzută de HCGMB 304/2009. Este, în mod evident, o amendă prea mică, raportat la zilele noastre. Poate că în anul 2009 era o amendă prohibitivă, dar în anul 2022 cu siguranţă că nu mai este. Aşa că am cerut consilierilor noştri generali să iniţieze o hotărâre de Consiliu General prin care să actualizeze sancţiunile. E inadmisibil ca instrumentele noastre în faţa acestor agresiuni să fie de râsul curcilor”, a notat Radu Mihaiu pe pagina de socializare.
Reglementările actuale sunt absurde
Radu Mihaiu a mai spus că actualele reglementări sunt absurde și că acestea încurajează comportamentul ilegal, subliniind că, în mod legal, pentru o defrișare legală se cere o compensare de 6 arbori, ceea ce duce la un cost de până la 3.000 de lei.
„Pentru o defrişare, legal, cu aviz, de regulă se cer 6 copaci plantaţi în compensare, un cost estimativ de 2.000-3.000 de lei. Ilegal, fără drept, amendă 100 de lei. Evident e de noaptea minţii”, a adăugat Radu Mihaiu în mesajul său de pe Facebook.