Primarul Vergil Chițac: Cazinoul din Constanța va fi gata anul acesta
Vergil Chiţac, primarul Constanței, a afirmat că va fi finalizat Cazinoul din Constanța în acest an și va fi dedicat în întregime activităților culturale, inclusiv organizării de piese de teatru și va găzdui două muzee.
Primarul Constanței a declarat pentru Prima News că lucrările la Cazinoul din Constanța sunt întârziate cu cel puțin 18 luni, echivalentul unui an și jumătate.
”Nu e la noi, e la CNI, dar eu ca primar m-am interesat şi uneori am fost parte a deblocării unor situaţii. Orice proiect mare se gripează undeva, din varii motive. În cazul de faţă, a fost o proiectare care nu avut în vedere că structura de rezistenţă a Cazinoului era compromisă. Deci, executantul când a intrat cu proiectul în mână, a zis, stop, aici nu putem să trecem mai departe pentru că ceea ce am găsit nu corespunde cu realitatea. Din momentul acela, birocraţia intră în funcţiune”, a spus Chiţac.
CNI face o nouă licitație
El a explicat că într-un anumit moment, lucrările la învelitoarea clădirii au fost extinse pe cât de mult a fost posibil, dar acest lucru nu a dus la finalizarea proiectului. În acel moment, procentul de finalizare era de aproximativ 30 sau 40%.
Din acest motiv, Compania Națională de Investiții (CNI), în conformitate cu legea, a decis să demareze o nouă licitație pentru a continua lucrările. Vergil Chițac a menționat că clădirea, așa cum se prezintă, este impresionantă, și a numit-o o bijuterie arhitecturală în adevăratul sens al cuvântului. El a relatat că în weekendul trecut, un prieten i-a spus în glumă că atunci când se afla pe faleză, a avut impresia că a fost un „desant” asiatic.
”Cazinoul, aşa cum arată el acolo, e maiestos, e o bijuterie aritecturală în adevăratul sens al cuvântului, e impunător. Week-endul trecut, când a fost frumos, mi-a zis cineva în glumă, un prieten, domnule, când am fost pe faleză, am avut impresia că a fost un desant al poporului chinez. Era plin, nu numai de constanţeni”, a declarat Vergil Chiţac.
”Acolo vom avea numai activităţi culturale. Cazinoul este în momentul de faţă destinat în integralitatea lui pentru obiective culturale. Se vor organiza piese de teatru, vor fi două muzee, o cafetărie. (..) Acolo trebuie să ne gândim ce facem cu el. Licităm pentru dotarea internă a Cazinoului, pentru noi vrem să îi dăm drumul să fie funcţional. Trebuie să dotăm sala de teatru, avem cele două muzee, cu tehnologie imersivă. Acolo mai băgăm vreo 2 milioane de euro, noi”, a completat Chiţac.
Primarul Constanţei a dat asigurări că anul acesta va fi finalizat Cazinoul din Constanţa.