Primele alegeri locale, din România, după Revoluția din decembrie 1989, au avut loc în februarie 1992, în zilele de 9 și 23 februarie, fiind, totodată, primele alegeri locale libere după mai bine de jumătate de secol, conform Agerpres.
Alegerile locale din 1992, primele alegeri locale libere din România după mai bine de 50 de ani (din 1937) au fost considerate o etapă importantă pentru democratizarea țării după Revoluția din 1989.
Întrucât corectitudinea campaniei electorale ce urma să înceapă și în special neutralitatea radioului și televiziunii de stat reprezentau o problemă-cheie, la 3 ianuarie 1992, în urma ședinței comune a birourilor permanente ale celor două camere ale Parlamentului, a luat ființă Comisia parlamentară de coordonare a prezentării campaniei electorale prin radio și televiziune.
Comisia, al cărui președinte era deputatul Cazimir Ionescu, avea rolul de a supraveghea modul în care campania urma să fie reflectată la radio și televiziune, de a media, pe timpul campaniei electorale, eventualele litigii între diversele formațiuni politice, precum și de a asigura o competiție loială și un cadru adecvat pentru alegerile locale. Totodată, comisia, controla durata și ordinea în care diversele partide urmau să intre în emisie pentru a se prezenta în fața alegătorilor.
Pentru a asigura o transparență totală și drepturi egale tuturor formațiunilor politice, comisia avea în componență reprezentanți ai tuturor partidelor parlamentare, dar și reprezentanți ai partidelor extraparlamentare și candidați independenți. Comisia, cu sediul în incinta Televiziunii, și-a început activitatea la o zi de la înființare, pe 4 ianuarie.
Consiliile locale și primarii erau aleși prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat, iar consiliile județene — prin vot indirect; consiliile locale și județene erau alese pe circumscripții electorale prin vot exprimat pe baza scrutinului de listă, în timp ce primarii comunelor și orașelor erau aleși pe circumscripții electorale prin vot exprimat pe baza scrutinului uninominal.
Puteau candida numai persoanele cu drept de vot cu vârsta de cel puțin 23 de ani și cu domiciliul pe teritoriul unității administrativ-teritoriale în care urmau să fie alese.
În urma unei întâlnirii, din 25 noiembrie 1991, a reprezentanților formațiunilor politice cu președintele Ion Iliescu, data alegerilor a fost hotărâtă pentru 9 februarie 1992. La 13 decembrie 1991s-a constituit Comisia Electorală Centrală (CEC), cu scopul de a asigura respectarea și aplicarea corectă a legii.
Comisia Electorală Centrală avea în componență 7 judecători ai Curții Supreme de Justiție, desemnați prin tragere la sorți, de către președintele Curții. Cei șapte magistrați care alcătuiau Comisia Electorală Centrală erau: Dumitru Gazetovici, Ion Ionescu, Paul Mitroi, Adrian Nițoiu, Florica Palaghiciuc, Leonida Pastor și Gheorghe Uglean. Președinte al Comisiei Electorale Centrale a fost desemnat judecătorul Gheorghe Uglean, iar ca locțiitor, judecătorul Ion Ionescu.
La 6 ianuarie 1992, cele 128 de formațiuni politice înregistrate legal în România au început campania electorală pentru organele locale ale puterii, debutul oficial al campaniei electorale fiind marcat printr-o serie de intervenții (de câte cinci minute — pentru partidele parlamentare, de trei minute — pentru partidele neparlamentare și de două minute — pentru candidații independenți) la radioteleviziunea națională (în ianuarie-februarie 1992, a fost pentru prima dată când stațiile de televiziune locale au luat parte la campania electorală, realizând interviuri cu liderii politici pe plan local).
Întrucât, trei zile mai târziu, la 9 ianuarie, Cazimir Ionescu și-a depus candidatura pentru funcția de primar general al Capitalei, în funcția de președinte al Comisiei parlamentare de coordonare a campaniei electorale prin televiziune a fost desemnat deputatul independent Daniela Crăsnaru.
Cea mai mare alianță, Convenția Democratică din România (având ca semn electoral ‘cheia’), era compusă din 14 partide și organizații care, la acea vreme, reprezentau opoziția față de guvernarea Frontului Salvării Naționale. Printre aceste formațiuni se numărau Partidul Național Țărănesc — Creștin și Democrat (PNȚCD), Partidul Național Liberal (PNL), și Partidul Social Democrat Român (PSDR), cărora li se mai adăugau Partidul Ecologist Român (PER), Partidul Alianței Civice (PAC), Uniunea Democratică Maghiară din România (UDMR), Partidul Unității Democratice, Uniunea Democrat-Creștină, Sindicatul Politic ‘Fraternitatea’, Alianța Civică, Asociația Foștilor Deținuți Politici din România, Mișcarea România Viitoare, Solidaritatea Universitară, Uniunea Mondială a Românilor Liberi.
Pe același palier cu Convenția Democratică se situa Coaliția Forțelor Democrate (având ca semn electoral un cap de leu, plasat în porțiunea decupată a tricolorului de la 22 decembrie 1989; ansamblul grafic era suprapus pe un contur al hărții României), formată din Partidul Revoluției Române, Uniunea Civică Radicală, Partidul Conservator și Partidul Democrat.
Opoziția Democrată Unită (având ca semn electoral sigla ODU împreună cu harta României Mari — cu Basarabia hașurată) grupa șase formațiuni: Confederația Organizațiilor Revoluției din Decembrie, Partidul Democrat Progresist, Partidul Național Român, Partidul Democrat Român, Partidul Micilor Proprietari și al Liberei Inițiative și PNȚCD-independent (din Craiova).
Sub numele Ecologiștii (și având ca semn electoral ‘bradul’) se aflau Mișcarea Ecologistă Română (MER) și Partidul Ecologist Român.
Alianța Romilor (având ca semn electoral o inimă) era formată din Partidul Unit Democrat al Romilor, Rudarilor și Lăutarilor din România, Partidul Progresist al Romilor Spoitori, Partidul Romilor Nomazi și Căldărari, Uniunea Liberală pentru Apărarea Drepturilor Romilor, Societatea Romilor, Federația Etnică a Romilor și Uniunea Generală a Romilor din România.
Uniunea Stângii Democratice (având ca semn electoral ‘cercul’), constituită la 25 octombrie 1991, reprezenta o colaborare între Partidul Socialist al Muncii, Mișcarea Neoliberală, Partidul Român pentru Noua Societate, Partidul Socialist Democratic Român, Frontul Democratic din România și Asociația Generală pentru Apărarea Dreptului la Muncă. Ulterior, USD a trebuit să renunțe la Partidul Socialist al Muncii, nelegal constituit.
De asemenea, exista și o coaliție de centru-stânga, formată din Partidul Social Democrat Independent, Partidul Democrat Cooperatist, Uniunea Republicană și Partidul Democrat al Muncii.
Declanșată la 6 ianuarie 1992, campania electorală pentru alegerile locale din 9 februarie 1992 s-a încheiat după exact o lună, la 6 februarie, ora 24.00 (cu 48 de ore înaintea scrutinului). Odată cu încheierea campaniei, și-a încetat activitatea și Comisia parlamentară de coordonare a campaniei electorale prin radio și televiziune. Este de remarcat că de-al lungul campaniei, pe postul național de televiziune au apărut peste 1 200 de candidați la alegerile locale.
Potrivit datelor existente la Comisia electorală centrală, în februarie 1992 aveau drept de vot 16 647 728 de cetățeni români cu vârsta de peste 18 ani.
Pentru cele 2 951 de fotolii de primari și 40 174 de posturi de consilieri locali au depus liste 84 de partide politice, la care s-au adăugat numeroase alianțe și mișcări, uniuni și convenții, precum și candidați independenți.
Potrivit rezultatelor definitive date publicității de către Biroul Electoral Central la 18 februarie 1992, la primul tur de scrutin au participat aproximativ 65% dintre cele 16,6 milioane de alegători. După acest scrutin, Frontul Salvării Naționale a obținut 764 de posturi de primar (din 1 340 de posturi ocupate în urma acestui prim tur), Convenția Democratică a câștigat 100 de mandate, iar UDMR — 117 primari. Partidului Democrat Agrar din România i-au revenit 70 de posturi, Partidului Unității Naționale Române — 38 de mandate, 191 de posturi au fost câștigate de candidați independenți, restul posturilor fiind atribuite altor partide, formațiuni și alianțe politice.
În București, după primul tur de scrutin din 9 februarie 1992, din cei 33 de candidați, în lupta pentru fotoliul de primar general au rămas reprezentantul Convenției Democratice, Crin Halaicu, care a obținut 45,64% din voturi, și candidatul FSN, Cazimir Ionescu, care a câștigat 31,45 de procente din voturile valabil exprimate.