Primele angajaţilor din retail, exceptate de la plata contribuţiilor

Şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, a declarat că în şedinţa de Guvern de joi a fost adoptat un proiect de act normativ potrivit căruia anumite venituri ale angajaţilor care au lucrat în perioada stării de urgenţă în contact direct cu cetăţenii vor fi exceptate de la plata contribuţiilor sociale şi contribuţiilor de asigurări de sănătate.

„Un proiect de act normativ important adoptat în această şedinţă de Guvern vizează anumite venituri primite de către angajaţii care, în perioada stării de urgenţă, au lucrat în contact direct cu cetăţenii în anumite sectoare economice în ciuda riscurilor. Aceşti angajaţi au continuat să îşi desfăşoare activitatea şi au primit din partea angajatorilor anumite prime.

Aceste prime în bani sunt exceptate de la plata contribuţiilor sociale şi contribuţiilor de asigurări de sănătate, pentru a da posibilitatea acestor angajaţi să reţină o sumă cât mai mare din aceste prime”, a spus Dancă, într-o conferinţă la presă la Palatul Victoria.

Potrivit Agerpres, el a adăugat că angajaţii la care face referire actul normativ sunt cei care lucrează în distribuţie, vânzare de alimente, reţele comerciale şi curierat.