CFR Călători va instala, vineri, primele două automate de vânzare a biletelor în Gara de Nord. Automatele vor putea fi folosite prin intermediul unui touch-screen, iar pentru plata legitimaţiilor de călătorie au încorporat cititor de card bancar (POS).Mai mult, în cursul acestui an vor fi montate încă 10 astfel de automate în staţiile CFR reşedinţă de judeţ. De asemenea, în următoarele trei săptămâni vor fi extinse funcţionalităţile de bază prin introducerea ofer
CFR Călători va instala, vineri, primele două automate de vânzare a biletelor în Gara de Nord. Automatele vor putea fi folosite prin intermediul unui touch-screen, iar pentru plata legitimaţiilor de călătorie au încorporat cititor de card bancar (POS).
Mai mult, în cursul acestui an vor fi montate încă 10 astfel de automate în staţiile CFR reşedinţă de judeţ. De asemenea, în următoarele trei săptămâni vor fi extinse funcţionalităţile de bază prin introducerea ofertelor tarifare (dus-întors, minigrup etc.) şi rezervarea locurilor pentru vagoane de dormit şi cuşetă.
Plata în numerar
Ulterior, după jumătatea a doua a anului 2010, sistemul va beneficia şi de opţiunea de plată în numerar, urmând ca într-o perioadă scurtă să fie extins la nivelul întregii reţele feroviare.
Disponibilitatea de utilizare a acestui sistem va fi, conform CFR Călători, de 24 de ore din 24, 7 zile din 7. Aceste aparate urmează a fi montate în staţiile unde nu este asigurat serviciu permanent, unde nu este asigurat serviciu de noapte, în halte unde biletele se vând prin terţi şi în mall-uri şi supermarketuri.
Emitere de legitimaţii şi rezervări de locuri
Potrivit CFR Călători, aparatele sunt prevăzute cu module şi aplicaţii necesare pentru emiterea legitimaţiilor şi rezervarea locurilor. Informaţiile oferite se referă la:
* Informarea călătorilor despre orele de plecare şi sosire a trenurilor, cu posibilitatea de tipărire a informaţiilor
* Vânzarea de legitimaţii de călătorie în trafic intern – se emit legitimaţii de bază, la tarif/preţ întreg pentru copii, elevi şi studenţi cu rezervarea locurilor doar la vagoane de clasă superioară
* Plata prin card a legitimaţiilor achiziţionate cu tipărirea chitanţei aferente pentru tranzacţia bancară.