Primele concluzii ale raportului FMI. Recomandările Fondului pentru evitarea crizei în România

raport FMI

SURSA FOTO: Dreamstime

Primele concluzii ale raportului FMI (Fondului Monetar Internațional) au fost date publicității de către jurnaliștii Antena 3. Iată care este adevărata situație economică a României.

FMI a analizat pachetul de măsuri fiscale

Primele concluzii ale FMI despre economia României au fost obținute de către jurnaliștii Antena 3. Potrivit raportului, Fondul consideră că pachetul de măsuri fiscale, adoptat recent prin asumarea de răspundere a Guvernului, este un pas necesar. Totuși, reprezentanții Fondului Monetar nu consideră că măsurile sunt suficiente.

Potrivit instituției internaționale, Guvernul de la București ar trebui să aibă în vedere pe viitor și alte noi reforme fiscale. Scopul final fiind menținerea creșterii economice, care este supusă în această perioadă unor riscuri. Totodată, Fondul Monetar atrage atenția că scăderea inflației ar putea întârzia printr-o puternică creștere a salariilor la nivel național.

Raportul FMI abordează și controversatele noi taxe. Reprezentanții FMI sunt de părere că Guvernul ar trebui să ia în calcul și scăderea pragului pentru microîntreprinderi. Aceasta este însă o variantă care nu este deloc pe placul Executivului.

FMI recomandă eliminarea privilegiilor și excepțiilor

Raportul analizează și situația creată de noile impozite. Reprezentanții Fondului consideră că impozitele cele noi, stabilite pe cifra de afaceri pentru bănci și firmele mari, împovărează mediul de afaceri. Ele ar reprezenta mai ales o povară pentru companiile cu marjă scăzută. Totodată, FMI crede că aceste impozite au potențialul negativ de a slăbi intermedierea financiară.

În schimb, Fondul recomandă introducerea de noi taxe în următorii doi ani. Însă ar doi ca acestea să vizeze eliminarea privilegiilor și a excepțiilor rămase în cadrul instituțiilor. FMI recomandă și uniformizarea TVA-ului și regândirea modului de taxare a proprietății.

Fondul oferă și sugestii de management. Astfel, raportul recomandă înființarea unui departament nou în cadrul Ministerului Finanțelor, care să gestioneze noile taxe introduse pentru noapte.

FMI mai subliniază și că politica prin care Guvernul încearcă să controleze prețurile alimentelor nu este un instrument adecvat pentru reducerea inflației, deoarece ar putea genera creșterea prețurilor la alte categorii de bunuri.

Întregul raport al FMI va fi prezentat miercuri, 4 octombrie, în cadrul unei conferințe de presă.

Un alt raport al FMI vorbește și despre gestionarea schimbărilor climatice. Conform Fondului Monetar Internațional, majoritatea investițiilor anuale de 2.000 miliarde de dolari, necesare pentru a combate schimbările climatice în țările în curs de dezvoltare până în 2030, vor trebui să provină din sectorul privat.