Marea nuntă a anului în PSD s-a terminat în ropote de aplauze din partea celor prezenți. Olguța Vasilescu și Claudiu Manda și-au unit destinele în fața statului chiar în ziua de Dragobete. Ceremonia religioasă și petrecerea urmează să aibă loc la sfârșitul lunii. Manda nu a mai rezistat presiunii momentului și a postat pe Facebook un mesaj alături de mai multe fotografii și o filmare.
Este oficial! Cele două nume mari din PSD; fostul ministru al Muncii Lia Olguţa Vasilescu și vicepreşedintele Senatului Claudiu Manda s-au căsătorit civil. Aceștia au spus „da” la Primăria Craiova, iar ceremonia a fost oficiată chiar de primarul Mihail Genoiu.
„Le mulțumim tuturor celor care au tranasmis mesaje de felicitări. Este un eveniment privat, ne dorim să rămână așa. Am ales special ziua dragostei românești. O să petrecem cu un grup de prieteni apropiați”, a spus Claudiu Manda, după căsătoria civilă.
În același timp, Olguța Vasilescu a spus că nu își va schimba numele de familie după căsătorie.
„Tata și-a dorit băiat și i-am promis că nu îmi schimb numele”, a fost declarația fostul ministru al Muncii.
Conform informațiilor, nunta se va desfășura în două etape. Luna viitoare va avea loc și cununia religioasă, iar nașii celor doi sunt Ovidiu Flori și soția sa. Ovidiu Flori a fost secretat de stat în Ministerul Transporturilor.
Atât Olguța Vasilescu, cât și Claudiu Manda au mai fost căsătoriți și fiecare dintre cei doi au câte un copil din căsătoriile anterioare.