Ce arată primele măsurători pe brațul Chilia?
Măsurătorile autorităților române pe brațul Chilia au început, după ce Ucraina și-a dat acordul în această privință. Trei nave ale Administrației Fluviale a „Dunării de Jos” s-au deplasat acolo unde se presupune că partea ucraineană a efectuat lucrări de adâncire, iar primele date sunt îngrijorătoare.
Astfel, potrivit primelor date, se pare că adâncimea măsurată de navele românești este cu 2 metri mai mare decât anterior.
Ca urmare a lucrărilor efectuate de Ucraina, adâncimea măsurată a coborât până la 8,99 metri, potrivit unei înregistrări video intrate în posesia stiripesurse.ro. Anterior, adâncimea declarată era de 6,5 – 7 metri.
Adâncimea la care s-a ajuns în prezent este considerată adâncimea maximă și orice lucrări suplimentare de dragare ar putea avea un impact negativ asupra mediului.
România nu a primit acordul pentru canalul Bâstroe
Amintim că, partea ucraineană a dat un acord parţial pentru începerea măsurătorilor pe braţul Chilia (partea ucraineană), începând de vineri. Potrivit ministrului Transporturilor, acordul priveşte sectorul cuprins între km 22 şi km 116 pe acest braţ al Dunării, iar măsurătorile se vor desfăşura doar pe timpul zilei.
„În discuţiile anterioare cu oficialităţile ucrainene, am solicitat ca măsurătorile pe braţul Chilia să înceapă de la km 11. Insistăm ca flota de nave specializate a României să primească acces şi pe celelalte sectoare ale braţului Chilia (între km 11 şi km 22), dar şi pe canalul Bâstroe.
În condiţiile în care inclusiv reprezentanţii Comisiei Europene au susţinut solicitările României, consider că este în interesul ambelor ţări sa fie lămurită problema dragajelor efectuate de Ucraina pe întregul braţ Chilia şi pe canalul Bâstroe”, a spus Grindeanu.
Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tanczos Barna, a declarat luni, la Braşov, că în continuare aşteaptă acordul scris al părţii ucrainene pentru a putea finaliza măsurătorile de pe canalul Bâstroe, el menţionând totodată că, din informaţiile primite de la oficialii ţării vecine, lucrările efectuate inclusiv anul acesta ar fi fost unele de întreţinere, care nu au afectat semnificativ debitele Dunării.