Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) a fost sancționată de Consiliul Concurenței cu o amendă de 53.304,02 lei (11.439,12 euro), în urma investigației autorității de concurență privind coordonarea comportamentului pe piața comercializării produselor turistice prin agenți de turism. 

”În primul rând, ANAT respectă decizia Consiliului Concurenței și va onora toate obligațiile impuse. Totodată, precizăm că ANAT a colaborat cu instituția pe toată durata investigației; În al doilea rând, dorim să asigurăm turiștii că aceștia nu au și nu vor avea în niciun fel de suferit în urma aplicării deciziei Consiliului Concurenței”, arată un comunicat al ANAT.

Reprezentanții patronatului spun că situația care a dus la investigația Consiliului Concurenței a fost cauzată de o serie de specificități ale pieței românești, insuficient consolidată și inadecvat reglementată.

”Intenția ANAT și a agențiilor membre, în toată această perioadă, a fost de a proteja turiștii de riscuri neprevăzute, precum și de imposibilitatea de a onora serviciile în condiții competitive de piață sau imposibilitatea de rambursare a costurilor serviciilor neonorate. A fost vorba de soluția de supraviețuire găsită de agențiile de turism corecte care au avut mereu în vedere interesul consumatorilor ca reacție la eșecul statului de a pune ordine în piață. Ne-am fi dorit să putem avea statul ca partener în acest demers, printr-o legislație mai bine adaptată”, se mai arată în comunicat.  

ANAT subliniază că va milita pentru îmbunătățirea cadrului normativ aplicabil, inclusiv corecta transpunere a Directivei europene privind pachetele de servicii de călătorie și serviciile de călătorie asociate (Directiva UE 2302/2015).

”Este, de altfel, o necesitate recunoscută și de către Consiliul Concurenței. În cazul în care lucrul acesta s-ar fi întâmplat în timp util, situația ar fi putut fi evitată; ANAT își va respecta obligația de a organiza și derula acțiuni de instruire pentru agențiile membre și angajații acestora, pentru a cunoaște reglementările din domeniul concurenței, nu doar în spiritul, ci și în litera legii”, adaugă reprezentanții ANAT.

 

Ei spun că, pentru ANAT, acest episod reprezintă atât o lecție importantă, cât și un prilej de reformare.

”Începând cu 2019, asociația va demara un proces ambițios de modernizare și restructurare. Suntem încrezători că rezultatul implementării acestui plan va duce la schimbarea în bine a industriei românești de turism. Suntem determinați, de asemenea, să întreprindem toate demersurile pentru a evita apariția unor situații similare în viitor. În acest sens, ANAT își propune să devină mai deschisă și mai transparentă cu consumatorii, pentru ca aceștia să înțeleagă mai bine funcționarea pieței românești. Nu în ultimul rând, ne exprimăm speranța ca, de acum, statul va acționa ca un partener real al industriei pentru ca, astfel, să lucrăm împreună la îmbunătățirea cadrului legislativ, fapt ce nu poate fi decât în beneficiul clienților”, adaugă ei.

Investigaţia Consiliului Concurenţei a început după ce în atenţia instituţiei a ajuns o înregistrare video publicată pe Youtube şi făcută la o întâlnire a agenţiilor organizată la Predeal în 2013, unde unul dintre vorbitori a îndemnat direct la stabilirea unui preţ minim al vacanţelor şi la coordonarea comportamentelor pe piaţă, în defavoarea clienţilor.

Aceasta este prima investigaţie declanşată de Consiliul Concurenţei în urma unor informaţii primite printr-o sesizare anonimă înregistrată pe Platforma avertizorilor de concurenţă.

Autoritatea de concurenţă a constatat că, în perioada iunie 2013-septembrie 2016, 13 agenţii de turism şi-au coordonat politicile comerciale, inclusiv printr-un schimb de informaţii sensibile din punct de vedere concurenţial, cu scopul de a nu permite scăderea preţurilor produselor/pachetelor turistice comercializate.

„Astfel, agenţiile de turism nu au redus, sub un anumit nivel, preţul de vânzare către clienţi pentru produsele turistice şi/sau pachetele de servicii turistice comercializate (ex.: bilete de avion în zborurile tip charter – atât ca produs turistic individual, cât şi ca o componentă dintr-un pachet de servicii turistice). De asemenea, acestea au limitat sau au eliminat campaniile promoţionale ale companiilor concurente care ofereau reduceri sau gratuităţi clienţilor şi şi-au împărţit numărul de locuri în avioanele contractate pentru zborurile de tip charter pentru a limita astfel în mod artificial oferta în vederea creşterii preţului de vânzare”, arată un comunicat al autorităţii de concurenţă.

 

 Amenzile au fost aplicate astfel:

  1. Aerotravel S.R.L.                                          400.754,46 lei (aprox. 86.003 euro);
  2. Air Fla S.R.L.                                                     9.618,91 lei (aprox. 2.064euro);
  3. Corali Holidays S.R.L.                                       6.644,12 lei (aprox. 1.426 euro);
  4. Eximtur S.R.L.                                              685.116,14 lei (aprox. 147.027 euro);
  5. Fibula Air Travel S.R.L.                                   88.310,64 lei (aprox. 18.952 euro);
  6. Happy Tour S.R.L.                                        519.597,56 lei (aprox. 111.506 euro);
  7. Nova Travel S.R.L.                                       124.616,00 lei (aprox. 26.743 euro);
  8. Paralela 45 Turism S.R.L.                          1.723.737,00 lei (aprox. 369.917 euro);
  9. Prestige Tours International S.R.L.           2.139.282,82 lei (aprox. 459.093 euro);
  1. Prompt Service Travel Company            186.084,73 lei (aprox. 39.934 euro);
  2.   Rezeda World Travel                       28.780,08 lei (aprox. 6.176 euro);
  3.   Tez Tour                                           55.930,00 lei (aprox. 12.003 euro);
  4.   Touring Europabus Romania          5.397.762,87 lei (aprox. 1.158.368 euro).

Christian’76 Tour a aplicat la programul de clemenţă, oferind dovezi privind existenţa faptelor anticoncurenţiale, şi a primit imunitate la amendă.

„Companiile Aerotravel, Eximtur, Fibula Air Travel, Nova Travel, Paralela 45 Turism, Prompt Service Travel Company, Rezeda World Travel, Tez Tour, Touring Europabus Romania au recunoscut participarea la practica anticoncurenţială şi au beneficiat de reducerea cu 20% din nivelul de bază al amenzii”, precizează reprezentanţii autorităţii.

Investigaţia va continua analiza privind posibilul comportament anticoncurenţial al Companiei Naţionale de Transporturi Aeriene Române Tarom, respectiv facilitarea săvârşirii faptei anticoncurenţiale.