La sfârşitul acestei luni vor fi lansate două tipuri de ajutor de stat, în valoare totală de 126,5 milioane de euro, pentru ca firmele să-şi păstreze numărul de angajaţi şi să-i formeze profesional.
Banii vor fi alocaţi prin intermediul Fondului Social European, fiind primele ajutoare de stat lansate în România în cadrul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU). Acestea vor fi urmate, în luna aprilie, de o cerere de proiecte strategice, cu un buget de 15 milioane de euro. Majoritatea oamenilor de afaceri sunt însă interesaţi de măsura pentru ocuparea forţei de muncă, pe care ei o consideră foarte importantă în acest moment. Însă temerea lor este că autorităţile nu vor verifica dacă cei care solicită banii vor angaja personal fictiv sau nu, iar astfel fondurile nu vor ajunge la companiile care au nevoie de ele.
Conform ministrului muncii, Marian Sârbu, prin intermediul ajutorului pentru ocuparea forţei de muncă se vor subvenţiona, timp de un an, jumătate din salariile noilor angajaţi proveniţi din rândul şomerilor ce nu şi-au găsit un loc de muncă în ultimele şase luni, precum şi ale celor ce sunt unici întreţinători de familie sau au depăşit vârsta de 50 de ani. De asemenea, pentru angajarea persoanelor care sunt în somaj de mai bine de doi ani se vor subvenţiona 75% din salarii, timp de doi ani. În ceea ce priveşte încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap, se vor subvenţiona 75% din salarii şi se vor acoperi integral investiţiile făcute de angajator pentru adaptarea spaţiilor de lucru şi asigurarea echipamentelor necesare acestor persoane.
Banii destinaţi ocupării forţei de muncă subvenţionează costurile pentru angajarea şomerilor (27 de milioane de euro) şi pentru încadrarea în muncă a persoanelor din mediul rural (29,7 milioane de euro). Sumele sunt alocate pentru perioada 2009-2010.
Deşi nu a mai rămas mult timp până când va fi lansat primul ghid, cei care gestionează POSDRU nu pot încă preciza unde se vor depune cererile de finanţare şi ce acte sunt necesare. Nici data apariţiei ghidului nu era cunoscută, singura recomandare fiind: „Verificaţi, periodic, informaţiile pe www.fseromania.ro!“.
Ce impact vor avea aceste măsuri?
„Dacă se va aplica tuturor firmelor, nu numai celor nou înfiinţate, aşa cum avem noi informaţia, atunci măsura este benefică. În acest caz, vom aplica şi noi pentru a obţine banii respectivi. Nu înţeleg însă de ce se face discriminare între cei care au stat mai mult în şomaj şi ceilalţi? Orice firmă trebuie să angajeze personal numai pe criterii de valoare“, consideră Gheorghe Badea, directorul general al Grupului Industrial Componente Piteşti. Acesta recomandă celor ce gestionează fondurile să nu pună o limită de timp şi să nu solicite o mulţime de documente, îngreunând astfel accesul firmelor la bani. „Altfel, în loc să se atingă scopul pentru care se alocă aceste fonduri, vom da de lucru şi vom mări numărul funcţionarilor care şi aşa sunt destul de mulţi şi au salarii duble faţă de cei din producţie“.
Grupul de firme din Piteşti a disponibilizat circa 800 de angajaţi, fiind puternic afectat de scăderile comenzilor la export, dar şi de problemele cu care s-a confruntat Automobile Dacia, principalul său partener de afaceri.
Şi Ovidiu Nicolescu, preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România, este de părere că „deşi sumele nu sunt foarte mari, probabil că vor beneficia de aceşti bani câteva mii de întreprinderi. Impactul nu va fi foarte mare, dar este de salutat, fiind prima măsură concretă a Guvernului“.
«Subvenţia acordată pregătirii profesionale cuprinde atât cheltuiala firmei pentru cursul de pregătire, cât şi salariul celor instruiţi, pe perioada cursului.»
Marian Sârbu, ministrul muncii
Câţi bani poate primi o firmă
Plafonul maxim al ajutorului acordat unei întreprinderi în cadrul schemei de ajutor de stat pentru ocuparea forţei de muncă este:
• 5 milioane de euro (echivalent în lei)/întreprindere/an, în cazul ajutorului pentru recrutarea lucrătorilor defavorizaţi;
• 10 milioane de euro (echivalent în lei)/întreprindere/an, sub formă de subvenţii salariale, în cazul aju-torului pentru încadrarea în muncă a lucrătorilor cu handicap;
• 10 milioane de euro (echivalent în lei)/întreprindere/an, în cazul ajutorului care compensează costurile suplimentare pentru încadrarea în muncă a lucrătorilor cu handicap.
• În cazul ajutorului pentru formare profesională, beneficiarii sunt firmele ai căror angajaţi participă la cursurile organizate în cadrul acestor proiecte, plafonul maxim acordat unei companii fiind de două milioane de euro.În funcţie de dimensiunea întreprinderii şi de tipul de formare profesională, cu respectarea obiectivelor schemei de ajutor de stat, procentul subvenţionat variază între 25 şi 80%.
Condiţii de acordare
• Cerere de finanţare, care se depune înainte de angajarea personalului sau de a angaja orice cheltuială cu formarea profesională;
• Solicitantul trebuie să garanteze că încadrarea este continuă pentru cel puţin un an, respectiv doi ani pentru persoanele cu dizabilităţi;
• Angajarea se face pe posturile devenite vacante în urma demisiei, pensionării pentru limită de vârstă, încetarea raporturilor de muncă pentru abatere profesională etc., şi nu ca urmare a reducerii unor posturi;
• Nu primesc ajutor de stat întreprinderile din sectorul cărbunelui, cele aflate în insolvenţă sau cele care trebuie să ramburseze ajutorul primit ca urmare a deciziei Comisiei Europene.
Calendarul şi bugetul ajutoarelor de stat
• Luna martie – se lansează schemele de ajutor de stat pentru ocupare şi formare – alocare financiară de 108,6 milioane de euro pentru 2009-2010, din care 56,7 milioane pentru ocupare şi 51,9 milioane pentru formare;
• Luna martie – se lansează schemele de ajutor de minimis – alocare financiară de 9 milioane de euro pentru 2009. Se subvenţionează costurile pentru informare, instruire şi investiţii în domeniul sănătăţii şi securităţii la locul de muncă;
• Luna aprilie – deschidere de cereri de proiecte strategice (între 500.000 şi 5 milioane de euro) pentru flexicuritate – alocare financiară de 15 milioane de euro. Proiectele vizează introducerea de tehnologii moderne şi de soluţii organizaţionale etc.