Patru persoane au fost acuzate de diverse infracţiuni în cursul protestului de vineri seara, în timp ce restul au fost eliberate, a anunţat Scotland Yard.
Potrivit poliţiei, între 400 şi 500 de persoane s-au adunat pentru demonstraţie şi au încercat să traverseze Tamisa pentru a ajunge în zona Stratford, unde se află Parcul Olimpic, sfidând avertismentele poliţiei şi încercările de a-i opri. Cicliştii s-au împărţit în grupuri mici şi unii dintre ei au reuşit să ajungă în apropiere de Parcul Olimpic.
Bilete vândute la negru
Scotland Yard-ul a deschis o anchetă după ce publicaţia a dezvăluit, pe bază de probe, că responsabili ai Jocurilor Olimpice şi agenţi "au fost filmaţi în secret în timp ce vindeau mii de bilete bine plasate, având până la 10 ori valoarea lor iniţială".
Anchetatorii din cadrul Operaţiunii Podium, creată pentru a combate frauda cu bilete de intrare la Jocuri, au declanşat ancheta, săptămâna trecută, după ce au examinat timp de peste 20 de ore înregistrări video furnizate de ziar, precizează Sunday Times.
Anchetatorii intenţionează să interogheze agenţi care reprezintă comitetele olimpice din China, Serbia şi Lituania şi ar putea să efectueze mai multe arestări în timpul Jocurilor, a indicat Sunday Times. Potrivit sursei citate, Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) a examinat aceleaşi mărturii şi a suspendat procesul de vânzare a biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă ce vor avea loc la Soci, în 2014, în Rusia.
Potrivit ziarului, ancheta în curs vizează acte de corupţie în rândul unor oficiali şi agenţi din cel puţin 54 de ţări. Cinci persoane suspecte, între care un german şi o femeie din Slovacia, au fost inculpaţi pentru revânzarea frauduloasă a biletelor înainte de ceremonia de deschidere a Jocurilor ce a avut loc vineri.
Organizatorii jocurilor, deranjaţi de locurile goale din tribune
Pe de altă parte, organizatorii JO de la Londra au fost deranjaţi de numărul mare de locuri goale din tribune, cu ocazia întrecerilor desfăşurate sâmbătă pe mai multe arene olimpice, iar acum încercă să afle care a fost motivul absenţei spectatorilor.
Comitetul de organizare (LOCOG) a fost sufocat de cererile de bilete în momentul în care acestea au fost puse în vânzare, în urmă cu mai bine de un an. Sâmbătă, însă, tribunele mai multor arene, între care Centrul acvatic şi Wimbledonul, unde se desfăşoară turneul olimpic de tenis, au fost doar parţial ocupate.
Subiectul a fost dezbătut şi pe reţelele de socializare, iar ministrul britanic al Sportului, Jeremy Hunt, a calificat el însuşi această situaţie drept "ruşinoasă" şi "foarte dezamăgitoare", adăugând – într-un interviu acordat BBC – că va ancheta "foarte rapid" această situaţie.
"Dorim ca aceste bilete să fie disponibile pentru public. Este scandalos că s-a întâmplat aşa ceva, însă vom face totul pentru ca stadioanele să fie pline", a asigurat Hunt.