'Noi am anunţat deja că, în pofida unor schimbări în termenul de livrare, tranzacţia este în curs de desfăşurare şi (…) prima parte a echipamentului a sosit deja în Iran, iar furnizarea altor tranşe va continua', a declarat acesta pentru agenţia de presă Mehr, citată de Interfax.
De asemenea, el a spus că livrarea a fost făcută prin Marea Caspică.
O sursă din structurile legate de exportul rusesc de armament a confirmat pentru Interfax transferul, dar fără să precizeze numărul de sisteme livrate. Contractul privind livrarea de S-300 cu Iranul va fi onorat integral până la sfârşitul acestui an, a mai spus acelaşi responsabil rus.
Rusia anulase în 2010, la presiunea Occidentului, contractul încheiat în 2007 cu Iranul privind livrarea de sisteme S-300, printre cele mai avansate din domeniu la ora actuală. Dar preşedintele Vladimir Putin a ridicat această interdicţie printr-un decret semnat în aprilie 2015, după convenirea unei înţelegeri, înainte de acordul-cadru, între Iran şi marile puteri cu privire la dosarul nuclear iranian.
Israelul s-a opus cu fermitate furnizării acestor sisteme antiaeriene ruseşti către Iran, ţară ce nu recunoaşte statul israelian.
Sursa: Agerpres