saptamana. Optimismul, moderat ce-i drept, al brokerilor, vine dupa doua sedinte de tranzactionare, joi si vineri, in care pe piata au aparut semne de panica a investitorilor. Cand vorbesc de panica, brokerii se refera la faptul ca cele mai lichide companii din piata au inregistrat in timpul sedintelor scaderi de peste 7%, fara sa existe vreo stire negativa care ar fi putut influenta piata. In timpul sedintei de vineri au existat investitori care au actionat sub impulsul panicii, vanzand actiunile fara sa se mai gandeasca la motivele pentru care le-au cumparat si fundamentele pe care s-au bazat cand au decis achizitia. In primele doua ore de tranzactionare din sedinta de vineri, indicii BET si BET FI au consemnat scaderi drastice, -10%, respectiv -13%. La acest nivel al cotatiilor, cumparatorii au inceput achizitiile chiar la pretul cerut de vanzatori, ceea ce a determinat revenirea cursurilor actiunilor, indicele BET FI incheind chiar pe plus. La sfarsitul sedintei, chiar nu prea se mai gaseau actiuni la vanzare.Dupa incheierea sedintei, Grupul Rompetrol a publicat un comunicat prin care a anuntat obtinerea unor rezultate foarte bune pentru primele doua luni ale anului.Cifra de afaceri cumulata pe ianuarie si februarie 2005 a intregului grup se ridica la 274 milioane dolari, in aceasta perioada inregistrand un profit operational (EBITDA) de 22,6 milioane dolari si un profit net de 7,17 milioane dolari. Rompetrol Rafinare a contribuit cel mai mult la aceste rezultate, atingand o cifra de afaceri cumulata pe primele doua luni ale anului de 240 milioane dolari, rafinaria consemnand un profit operational de 18 milioane dolari si un profit net de 17,7 milioane dolari. Conducerea Rompetrol estimeaza o continua crestere a profitabilitatii afacerii, tendinta inregistrata cu precadere in ultimele sase luni ca urmare a cresterii marginilor la rafinare, atat pe piata interna cat si pentru export, a intaririi monedei nationale in raport cu dolarul american, dar si a cresterii importante a numarului de autoturisme vandute pe piata romaneasca in aceasta perioada. Dinu Patriciu, presedintele Grupului Rompetrol, considera ca „majorarea fara precedent a rezultatelor financiare va permite dezvoltarea agresiva a retelelor de productie si distributie interne si regionale.”Un alt element care ar putea redresa Bursa este convocarea adunarii generale a actionarilor Bancii Transilvania. In ultimii ani, conducerea bancii a avut o politica de capitalizare a profitului si de acordare de actiuni gratuite actionarilor. Conform calendarului financiar anuntat la Bursa, AGA este programata pentru 11 aprilie, astfel ca ultima zi permisa de lege pentru publicarea convocatorului este 28 martie. Investitorii sunt de parere ca managementul Bancii Transilvania ar putea face public convocatorul chiar saptamana aceasta, pentru a sustine cursul actiunilor.Bursa de Valori Bucuresti si Bursa de Valori din Viena (Wiener BA