Consilierii locali PNL şi USR-PLUS au anunţat, miercuri, că au decis că convoace o şedinţă extraordinară a Consiliului Local pentru luni, 16 noiembrie, care să aibă pe ordinea de zi şi depunerea jurământului de către primarul ales Lia Olguţa Vasilescu.
Consilierii PNL şi USR-PLUS în Consiliul Local (CL) Craiova nu vor participa la şedinţa de îndată de vineri, 13 noiembrie, convocată de primarul în funcţie, Mihail Genoiu (PSD), pentru depunerea jurământului de către primarul ales al Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu (PSD).
Şedinţa a fost convocată după ce 11 consilieri locali de la PNL-USR-PLUS solicitaseră organizarea unei şedinţe extraordinare pentru data de 16 noiembrie.
”Ședință nelegală, în dispreţ cu dispoziţiile Codului administrativ”
Potrivit unor surse administrative, consilierii PNL şi USR-PLUS i-au solicitat, joi, primarului Mihail Genoiu să participe, conform legii, la şedinţa extraordinară din data de 16 noiembrie, care se va desfăşura în sediul Consiliului Local Craiova şi să-şi exercite mandatul până la depunerea jurământului de către primarul ales.
Ei au susținut că şedinţa de îndată pe care a convocat-o „este nelegală, în dispreţ cu dispoziţiile Codului administrativ, cu un scop exclusiv populist şi cu nesocotirea rolului consilierilor locali”.
Consilierii PNL şi USR-PLUS mai susţin că prin convocarea unei şedinţe de îndată după ce cunoştea că mai mult de o treime din consilierii locali solicitaseră convocarea unei şedinţe extraordinare pentru data de 16 noiembrie, „primarul în funcţie nesocoteşte voinţa exprimată şi recunoscută consilierilor de a convoca o şedinţă extraordinară”.
”PSD nu a convocat încă o şedinţă de consiliu”
Consilierii locali PNL şi USR-PLUS au anunţat, miercuri, că au decis că convoace o şedinţă extraordinară a Consiliului Local pentru luni, 16 noiembrie, care să aibă pe ordinea de zi şi depunerea jurământului de către primarul ales Lia Olguţa Vasilescu.
Aceştia au precizat, într-un comunicat de presă, că au făcut acest demers, întrucât „a trecut o lună şi jumătate de la alegerile locale”, iar până acum nu a fost convocată nicio şedinţă a CL Craiova.
„A trecut o lună şi jumătate de la alegerile locale, consilierii au depus jurământul, supleanţii au fost şi ei validaţi de judecătorie, ca urmare Craiova are un Consiliu Local legal constituit, însă primarul PSD nu a convocat încă o şedinţă de consiliu.
Suntem cu toţii într-o perioadă încărcată şi dificilă în care este esenţială funcţionarea Consiliului Local şi, înţelegând votul şi dorinţa cetăţenilor, începerea activităţii nu mai poate fi amânată.
Ședinţă extraordinară a Consiliului Local
Consilierii locali USR-PLUS şi PNL, reprezentând majoritatea consilierilor locali ai Municipiului Craiova, convoacă o şedinţă extraordinară a Consiliului Local pentru 16 noiembrie 2020, ora 10,00, cu o ordine de zi care acoperă punctele necesare pentru a porni munca în noul Consiliu Local”, se preciza în comunicatul remis de consilierii PNL şi USR-PLUS.
La câteva ore şi Primăria Craiova a trimis, miercuri, o informare de presă prin care a anunţat convocarea de către primarul în funcţie, Mihail Genoiu, „a unei şedinţe de îndată a Consiliului Local Municipal Craiova pentru data de vineri, 13.11.2020, ora 10,00, pentru depunerea jurământului primarului ales al Municipiului Craiova şi al consilierilor locali supleanţi, validaţi de către Judecătoria Craiova.
„Convocarea şedinţei Consiliului Local nu se putea face înainte de rămânerea definitivă a încheierii de validare a mandatelor consilierilor local supleanţi de către Judecătoria Craiova”, a precizat Primăria Craiova.
Olguţa Vasilescu, mandat contestat în instanță
Primarul ales al Craiovei, Olguţa Vasilescu, nu a putut depune jurământul până acum, întrucât validarea mandatului său a fost contestată în instanţă de craioveanul Petru Becheru, pe motiv că „majoritatea absolută a craiovenilor nu o vor primar, în condiţiile în care peste 65% din voturile valabil exprimate au fost în favoarea altor candidaţi”.
Tribunalul Dolj a respins, pe 4 noiembrie, apelul lui Petru Becheru prin care acesta a contestat validarea mandatului de primar al Olguţei Vasilescu, în contradictoriu cu Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 1 Craiova.
Tribunalul Dolj a considerat apelul ca fiind neîntemeiat, iar decizia este definitivă. Curtea de Apel Craiova a respins, marţi, 10 noiembrie, cererea lui Petru Becheru privind strămutarea dosarului în care acesta a contestat validarea mandatului de primar al Craiovei obţinut de Olguţa Vasilescu în urma alegerilor din 27 septembrie 2020, dosar care s-a judecat la Tribunalul Dolj.
Decizia instanţei este definitivă.