Tableta de 7 inch, realizată de Google în colaborare cu taiwanezii de la Asustek, va ajunge în SUA începând cu luna viitoare, scrie Digitimes.
Lansarea oficială a tabletei va avea loc în luna iulie, însă în iunie peste 600.000 de unităţi vor fi livrate companiei americane, conform Digitimes . Oficialii Asustek nu au dorit să comenteze.
Google intenţiona să lanseze propria tabletă luna aceasta, însă s-au ivit mai multe probleme legate de design şi de costuri. Tableta de 7 inch a celor de la Google va concura cu cele create de Samsung, Acer şi Asus, iar Google spera să livreze 2,5 de unităţi numai anul acesta.
Motivul pentru care Google insistă să aibă propria tabletă este legat de succesul înregistrat de Amazon cu Fire. Amazon a livrat peste 5,3 milioane de unităţi în trimestrul patru, conform datelor DisplaySearch. Doar Apple a reuşit să livreze mai multe unităţi într-un timp atât de scurt.
Apple, care domină piaţa în prezent, ar putea lansa în curând un model de 8 inch, conform unor surse din Asia, citate de Wall Street Journal.