Primele telefoane cu Windows Mobile 6.5 disponibile, la noi, pe 20 octombrie

Compania Microsoft a lansat astăzi noul sistem de operare pentru telefoane mobile Windows Mobile 6.5 şi promite lansarea a 30 de terminale Windows, în 20 de ţări, până la sfârşitul anului. Primele terminale cu Windows Mobile 6.5 disponibile în România, pe 20 octombrie, vor fi HTC Diamond 2, Touch Pro 2, Touch 2, HD2, Samsung Omnia 2, LG GM750 şi Toshiba TG01. Cu noul sistem de operare Windows Mobile 6.5, utilizatorii au acces chiar din butonul de Start la servicii şi aplicaţii, at

Compania Microsoft a lansat astăzi noul sistem de operare pentru telefoane mobile Windows Mobile 6.5 şi promite lansarea a 30 de terminale Windows, în 20 de ţări, până la sfârşitul anului. Primele terminale cu Windows Mobile 6.5 disponibile în România, pe 20 octombrie, vor fi HTC Diamond 2, Touch Pro 2, Touch 2, HD2, Samsung Omnia 2, LG GM750 şi Toshiba TG01.

Cu noul sistem de operare Windows Mobile 6.5, utilizatorii au acces chiar din butonul de Start la servicii şi aplicaţii, atât de productivitate, cât şi de divertisment. Aceştia pot accesa cu uşurinţă Twitter, Facebook, My Space şi Flickr, browserul Internet Explorer având un design nou, plus Adobe Flash.

Utilizatorii au posibilitatea de a accesa mai multe conturi de e-mail prin intermediul Outlook Mobile/Exchange sync, posibilitatea de a folosi PowerPoint şi de a deschide şi edita documente Word şi Excel prin intermediul Microsoft Office Mobile.

„Cu toţii vrem să accesăm rapid informaţiile stocate pe telefonul personal. Un Windows phone conectează oamenii, oferă acces la informaţii şi la aplicaţii, toate cu scopul de a crea experienţe care marchează vieţile consumatorilor atât la birou, cât şi acasă”, potrivit lui Steve Ballmer, CEO Microsoft.

Servicii noi

Microsoft oferă posesorilor de telefoane Windows Mobile 6.5 mai multe servicii inedite. Unul dintre acestea este My Phone. Acesta este un serviciu gratuit care ajută oamenii să îşi organizeze şi să îşi protejeze informaţiile stocate pe telefon şi oferă posibilitatea de a recupera informaţii în cazul pierderii sau distrugerii terminalului. My Phone sincronizează automat datele de pe telefon – contacte, calendar, mesaje, fotografii pe un site protejat de parolă.

Un alt serviciu este Windows Marketplace for Mobile. Acesta oferă posibilitatea de a găsi uşor şi apoi de a cumpăra aplicaţii pentru telefoanele mobile atât pentru birou, cât şi pentru divertisment, creând în acelaşi timp oportunităţi pentru dezvoltatori de a atinge milioane de utilizatori Windows phone din întreaga lume. Microsoft colaborează în acest moment cu 731 dezvoltatori la nivel global pentru oferi mai mult de 200 de aplicaţii mobile în Windows Marketplace for Mobile.

Utilizatorii vor avea acces nu numai la aplicaţii de business, dar şi la aplicaţii precum Facebook, MySpace, Netflix, Twikini, WunderRadio şi Zagat dar şi la o serie de jocuri printre care se numară Revenge of the Fallen, Sudoku, Transformers şi Pac-man.

În ţara noastră, Microsoft, în parteneriat cu Orange, Vodafone şi Cosmote, va lansa telefoane din gama Windows pe 20 Octombrie 2009, oferind consumatorilor: HTC Diamond 2, Touch Pro 2, Touch 2, HD2, Samsung Omnia 2, LG GM750 şi Toshiba TG01.

SURSA: Microsoft