După 50 de ani de cenzură şi propagandă, orice publicaţie liberă lansată după Revoluţie era cumpărată şi citită din mână în mână. În 1990 existau peste 1.500 de publicatii care se vindeau în tiraje de ordinul sutelor de mii. Pe lista publicaţiilor care afişau tiraje record chiar şi pentru statele democratice se aflau: “Libertatea”, fondată în 22 decembrie 1989 ca “primul ziar liber al Revoluţiei române”, “Express Magazin”, “Observatorul” sau “Zig Zag”.
Fiind singurele surse de informare considerate independente faţă de presa controlată de stat, interesul pe care-l trezeau ziarele era foarte mare. Din acest motiv, presa era atunci, în adevăratul sens al cuvântului, a patra putere în stat. Şi abuzurile nu au întârziat să apară. “În 1990, presa poate fi definită prin „Bă, majestate!“ (titlul unui articol scris de Andon în „Adevărul“ şi îndreptat împotriva Regelui Mihai, n.r.), o înjurătură perpetuă şi o certitudine a deţinerii adevărului universal”, comentează Eugen Istodor.
Adrian Sârbu a fost unul dintre cei mai importanţi oameni în acestă perioadă pentru crearea primei agenţii independente de presă – Mediafax – şi a primului cotidian financiar – ZF – , care din multe puncte de vedere a fost şi prima publicaţie cu adevarat quality de la noi. Ion Cristoiu, Cornel Nistorescu sau Cristian Tudor Popescu sunt printre cele mai populare nume de ziarişti.
Ziare de propandă
Analistul Iulian Comănescu nu are amintiri plăcute despre presa din acea perioadă: “Publicaţiile erau militante, cu texte lungi, prost scrise, divizate politic. Gazetele anti-Iliescu erau mai răspândite şi, probabil, mai citite decât cele pro. Despre „Libertatea” puţină lume mai ştie că a fost o gazetă naţional-comunistă, anti-maghiară, în mandatul Andronic – Jurcă, până prin 1994. Au existat ciudăţenii de felul revistei porno cu imagini indistincte: „Oblio”, ceva cu verde, ale cărui femei dezbrăcate nu se vedeau bine din cauză că zincografiile, locurile unde se reproduceau pozele, erau epuizate de tirajele şi mulţimea de titluri a acelor vremuri şi uzate moral încă din 1990”.
O altă tendinţă ciudată evidenţiată de Comănescu a fost combinaţia de articole de tip tabloid şi comentariile politice quality. “Gruparea din jurul lui Paul Nancă, Horia Gârbea şi Dan-Silviu Boerescu ajunsese presupun la concluzia că presa serioasă nu „ţine”, deci editorialele despre Iliescu stăteau lângă un fel de jurnal semipornografic, fictiv, despre un bordel din Strada Toamnei”.
Din punctul de vedere al analistului media Alex Ulmanu, cele mai importante trei momente din istoria presei post-decembriste au fost apariţia agenţiei Mediafax în 1991, lansarea ziarului „Evenimentul zilei” în 1992 şi ziarul „Ultimul cuvânt”, publicat de agenţia de publicitate Graffiti în 1994.
Mediafax a fost prima agenţie independetă care a reuşit să devină lider de piaţă în 1995. „A fost importantă pentru că oamenii erau obişnuiţi cu ştirile insipide de la Rompres, care era foarte neprofesionistă atunci”, spune Ulmanu.
“Evenimentul zilei”, lansat în 1992, a devenit în scurt timp cel mai mare ziar din Europa de Est, cu tiraje de 600.000 de exemplare şi o echipă de 500 de reporteri într-o vreme în care informaţiile se căutau cu amănuntul, nu erau preluate de pe agenţii, TV sau Internet. “Evenimentul zilei a fost primul tabloid românesc, dar de fapt nu era un tabloid în adevăratul sens al cuvântului sau nu doar un tabloid. Sloganul de lansare era «Primul război al ştirilor exacte împotriva zvonurilor de tot felul». A fost primul ziar de după 1989 care a pus accent pe informaţie. În EVZ, singurul text de opinie era articolul de fond al lui Ion Cristoiu, care adesea era analiză, nu comentariu”, explică Alex Ulmanu.
Ştririle politice şi sociale foarte bine documentate, scrise într-un stil concis, fără înflorituri şi fără să amestece opinia cu informaţia se amestecau în paginiele cotidianului cu fonfleuri şi ştirile inventate cu găinile miraculoase. “Încă ceva, EVZ a provocat şi o mică revoluţie la nivelul layout-ului, al designului. Ştirile erau scurte, cu titluri mari, scrise cu corp de literă mare, iar fotografiile aveau dimensiuni generoase. Era un ziar foarte uşor de citit. Iar modul de titrare, chiar dacă e desuet, cu supratitlu, titlu şi subtitlu a obişnuit oamenii cu formularea aspectelor esenţiale încă din start”, a mai adăugat Ulmanu pentru capital.ro.
De la munca de teren, redacţiile au trecut la calculator
Ziarul “Ultimul cuvânt” a fost, în cuvintele lui Ulmanu, “un ziar dubios făcut de Graffiti care a avut ambiţia de a fi primul ziar de factură occidentală din România, desfiinţat la câteva luni”. “A fost ziarul care a mărit salariile în presa română şi a introdus modelul redacţiei de tip hală, cu un computer aproape pentru fiecare ziarist”, îşi aminteşte analistul. Dacă până atunci jurnaliştii scriau articolele de mână şi mergeau cu ele la dactilografă, în redacţia de la “Ultimul cuvânt” jurnaliştii lucrau pe Mac-uri. Spre deosebire de celelalte cotidiene, acesta era full color şi avea format mic, tabloid.
Dacă publicaţiile anilor 90 se vindeau în virtutea unei privări îndelungate a publicului de informaţie, presa din 2009 se zbate între presiunile crizei financiare şi interesul din ce în ce mai redus al cititorilor. După ce “Cotidianul” a introdus modelul cu insertul de carte pe piaţă, formula a fost replicată de majoritatea ziarelor ca metodă de întârziere a trecerii conţinutului exclusiv pe online, din cauza audienţei reduse pe print, legată adesea de criza distribuţiei.
Presa din 2009 este obligată de noile condiţii economice să se comporte ca un business şi în acelaşi timp să ţină pasul cu evoluţia tehnologiei în domeniul comunicaţiilor, a noilor servicii de conţinut de pe Internet care fac concurenţă instituţiilor de presă şi a implicării, din ce în mai mai active, a cititorului în procesul informării.
