Românii vulnerabili pot primi de la stat până 10.000 de lei în acest an din ajutoare sociale. Iată ce tip de ajutoare de stat va acorda Guvernul României în anul 2023. Cine va putea primi toți acești bani?
Românii vulnerabili pot primi de la stat până 10.000 de lei în acest an din ajutoare sociale, informează Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE).
„Datele o spun clar, încă ne confruntăm cu o formă dominantă de sărăcie care poate conduce la precaritate alimentară, în anumite situații. Aceste lucruri fac ca peste două milioane de cetățeni să nu îşi poată permite un standard de viaţă decent pentru anul 2023.
Tocmai de aceea, la nivelul Guvernului am gândit un pachet măsuri care sunt integrate și complementare, astfel încât să se asigure o alocare financiară eficientă a intervențiilor.
Așadar, vor fi români care se află într-un grad extrem de excluziune socială și care vor putea primi până la 10.000 de lei pentru nevoile imediate, pe baza diferitelor forme de sprijin care se vor acorda”, a transmis recent Marcel Boloș, ministrul Investițiilor.
Ajutoare pentru energie și încălzirea locuinței
Românii cu venituri mici vor primi vouchere gratuite pentru compensarea prețurilor la energie în valoare de 1.400 lei, care poate fi utilizat până la data de 31 decembrie 2023. Voucherele vor fi acordate pe loc de consum/gospodărie vulnerabilă, în două tranșe:
- 700 de lei/semestru, se acordă în luna februarie 2023 pentru perioada 01.01.2023 – 30.06.2023;
- 700 de lei/semestru, se acordă în luna septembrie 2023 pentru perioada 01.07.2023 – 31.12.2023.
Suplimentul pentru energie
Alte aspecte importante care trebuie știute de românii vulnerabili sunt faptul că aceștia vor putea beneficia lunar, inclusiv în perioada sezonului rece, de un supliment pentru energie, acordat în funcție de sursele de furnizare a energiei utilizate, în cuantum de:
- 30 lei/lună pentru consumul de energie electrică; 10 lei/lună pentru consumul de gaze naturale;
- 10 lei/lună pentru consumul de energie termică;
- 20 lei/lună pentru consumul de combustibili solizi și/sau petrolieri.
- În cazul în care singura sursă de energie utilizată este energia electrică, atunci, conform legii, cuantumul suplimentului este de 70 lei/lună.
Sprijin financiar
- 25 lei – 250 lei pentru consumatorii vulnerabili care utilizează pentru încălzirea locuinţei gaze naturale;
- 50 lei – 500 lei pentru consumatorii vulnerabili care utilizează pentru încălzirea locuinţei energie electrică;
- 32 lei – 320 lei pentru consumatorii vulnerabili care utilizează pentru încălzirea locuinţei combustibili solizi şi/sau petrolieri;
- un procent cuprins între 10-100% din valoarea consumului lunar pentru consumatorii vulnerabili care utilizează pentru încălzirea locuinţei energie termică în sistem centralizat.
Cine va beneficia de ajutoarele la energie?
– pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special cu vârsta egală sau mai mare de 60 de ani şi ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei, precum şi pensionarii cu pensie de invaliditate, indiferent de vârstă şi ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
– persoanele – copii şi adulţi – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri proprii lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
– familiile beneficiare de alocaţie de susţinere a familiei;
– familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la venit minim garantat.
Ajutor pentru achiziția de alimente și mese calde
Pensionarii, persoanele cu handicap și familiile, inclusiv cele monoparentale, ce au venituri mici și persoanele care primesc ajutor social și cele fără adăpost vor prim i250 de lei pentru achiziția de alimente și mese calde.
Aproximativ 2,5 milioane de români au primit patru tranșe de vouchere sociale de alimente prin programul „Sprijin pentru România”, în valoare totală de 1.000 de lei. Măsura va continua pe tot parcursul anului 2023, când vor fi livrate alte şase tranșe, a câte 250 de lei, o dată la două luni.
Cine va beneficia de voucherele pentru achiziția de alimente și mese calde?
– pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special ale căror venituri nete lunare sunt mai mici sau egale cu 1500 lei, pentru tranșele din anul 2022, respectiv venituri mai mici sau egale cu 1700 lei pentru tranșele din anul 2023;
– copiii și adulții încadrați în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1500 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv venituri mai mici sau egale cu 1700 lei pentru tranșele din anul 2023;
– familiile cu cel puțin doi copii în întreținere ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 de lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv venituri mai mici sau egale cu 675 de lei pentru tranșele din anul 2023;
– familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 de lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv venituri mai mici sau egale cu 675 de lei pentru tranșele din anul 2023;
– familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social, în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare.
Vouchere pentru rechizite și îmbrăcăminte
Preșcolarii și elevii din medii defavorizate vor primi de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene un ajutor social în cuantum = de 500 de lei pentru îmbrăcăminte și rechizite.
Cine va beneficia de aceste ajutore?
– copiii din învățământul de stat preșcolar, cu condiția ca venitul lunar pe membru de familie să fie de până la de două ori nivelul venitului minim garantat pentru o persoană singură (298 de lei);
– elevii din învățământul de stat primar și gimnazial, dacă venitul mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe țară (1.275 lei).
Vouchere pentru reziliență socială, repararea locuințelor și achiziția de electrocasnice
Românii vulnerabili vor putea beneficia de sprijin pentru înlocuirea electrocasnicelor vechi, dar şi de vouchere de reziliență pentru îmbunătățirea condițiilor de locuire.
Pachet de 24 kg cu ajutoare alimentare
În primăvara anului 2023, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene va începe distribuția celei de‑a şasea tranșă de pachete cu alimente în cadrul proiectului „Acordarea de pachete cu ajutoare alimentare”. Pachetele vor ajunge la peste 1,18 milioane de români.
Pachetele conțin 12 alimente de bază și provin de la producători din România.
Vouchere pentru persoanele cu dizabilități
Tehnologiile asistive (rampe electrice, softuri de citire pentru nevăzători etc.) pentru persoane cu dizabilități au un preț ridicat ce nu poate fi acoperit de majoritatea celor care au nevoie de un asemenea dispozitiv.
În perioada 2014–2020 astfel de dispozitive au fost finanțate prin Programul Operațional Capital Uman, dar doar pentru o parte dintre persoanele cu vârsta între 18 și 64 de ani.
Peste 7.000 persoane cu dizabilităţi, cu vârsta între 18 şi 65 de ani au primit vouchere în cuantum de până la 5.000 euro pentru a‑și procura echipamente care să le îmbunătățească viața și să le dea, totodată, șansa la o activitate remunerată: cititoare pentru nevăzători, fotolii rulante, proteze audio, elevatoare, diverse instrumente ajutătoare pentru scriere sau desen dar și instrumente manipulatoare robotizate, printre altele.
Trusouri pentru nou-născuți
Mamele și copiii nou-născuți din categoriile cele mai defavorizate vor primi sprijin în valoare de 2.000 lei pentru trusouri, în primele trei luni de la nașterea copiilor, prin tichete sociale pe suport electronic.
Cine va beneficia de aceste ajutoare?
– mamele cărora le‑a fost stabilit dreptul la venitul minim garantat;
– mamele care fac parte din familii beneficiare de alocație pentru susținerea familiei;
– mamele cu dizabilități;
– mamele aflate temporar în situații critice de viață – victime ale calamităților, ale violenței domestice, persoane dependente și/sau care se află în situații deosebite de vulnerabilitate, stabilite prin ancheta socială întocmită de autoritățile publice cu atribuții în domeniul asistenței sociale;
– mame și care nu dețin acte de identitate și nu pot accede la drepturile civile;
– mamele minore;
– mamele – cetățeni străini sau apatrizi proveniți din zona conflictului armat din Ucraina.