Ministerul Transporturilor, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, a demarat procedurile expropriere pentru construcția pasajului suprateran de la Domneşti, lucrare care ar putea rezolva problemele cu traficul infernal de pe centura de vest a Capitalei.
Potrivit unui hotărâri a Guvernului privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional “Pasaj suprateran pe DJ 602 Centura Bucureşti – Domneşti”, 22,03 milioane lei sunt alocați pentru 107 imobile, în suprafaţă totală de 44.582 mp, respectiv construcţii şi împrejmuiri.
În nota de fundamentare a actului normativ este precizat că amplasamentul lucrării este situat în zona de sud a Municipiului Bucureşti pe situate pe raza Municipiului Bucureşti – Sector 6 şi a localităţilor Domneşti, Clinceni, Bragadiru din judetul Ilfov.
„În contextul fluidizării traficului pe centura Municipiului Bucureşti, construirea pasajului a apărut ca o necesitate obiectivă pentru descongestionarea circulaţiei la intersecţia centurii rutiere şi a liniei CF de centura cu strada Prelungirea Ghencea şi DJ602. În zona intersecţiei sunt amplasate numeroase construcţii având multiple destinaţii: unitate militară, locuinţe, depozite, clădiri industriale, etc. Realizarea obiectivului va facilita accesul agenţilor economici şi a populaţiei din cartierele rezidenţiale din zona, va fluidiza traficul pe centura rutieră a municipiului Bucureşti care preia volumul mare de trafic preponderent greu ce o tranzitează şi traficul generat de dezvoltarea periurbană a a capitalei, degrevându-se astfel străzile din interiorul municipiului”, conform documentului postat pe site-ul Ministerului Transporturilor.