iPad, tableta de Internet de la Apple, a fost pus în vânzare sâmbătă în Statele Unite, iar cei care au reuşit să intre în posesia unui exemplar au declarat că gadgetul  are mari probleme cu semnalul Wi-Fi.

Americanii au aşteptat chiar şi 24 de ore la coadă în faţa magazinelor pentru a intra în posesia unui iPad, cel mai nou produs marca Apple. Cei care au reuşit să cumpere unul s-au plâns, însă, de capabilităţile acestuia de a se conecta la Internet wireless (Internet fără fir).

La numai o zi de la lansare, Apple a primit mai multe plângeri pe site-ul său de la clienţii care afirmau că iPad nu reuşeşte să se conecteze la reţeaua Wi-Fi sau semnalul este foarte slab.

„Semnalul Wi-Fi din locuinţa mea este atât de puternic încât pot să mă conectez cu orice dispozitiv chiar şi atunci când sunt afară. Cu iPad însă, semnalul nu este la nivelul maxim”, scrie un client pe site-ul Apple. Un altul spune că telefonul mobil şi alte gadgeturi se conectează cu usurinţă la reţea din orice colţ al casei, nu însă şi iPad.

La iPad, antena Wi-Fi este localizată în spatele logo-ului Apple şi este foarte mică, astfel s-ar putea explica problemele sale. Pentru un dispozitiv creat special pentru navigarea pe Internet, aceasta este o problemă mai mult decât gravă. Un alt client iPad a scris pe site-ul Apple: „Nu voi da 500 de dolari pe ceva ce nu pot folosi. Mâine am să returnez  aparatul”.

Tableta iPad este vândută în magazinele Apple şi în unităţile lanţului de produse electronice Best Buy, la preţuri ce pornesc de la 499 şi ajung până la 829 de dolari.

iPad are succes

Vânzările de iPad au depăşit 700.000 de unităţi în primul weekend de la lansare, potrivit unui analist de la compania Piper Jaffray & Co, în timp ce alţi analisti spun că acestea sunt cuprinse între 300.000 şi 400.000 de unităţi.

Tableta de Internet a fost pusă în vânzare sâmbătă, iar frenezia pe care a stârnit-o este comparabilă cu cea produsă de lansarea terminalului iPhone în anul 2007. Apple a produs, însă destule unităţi pentru a satisface cererea iniţială.

Cu o diagonală de 9,7 inchi, iPad este capabil să navigheze pe Internet, să ruleze jocuri video şi să citească cărţi digitale. În ciuda lipsei unei camere web incluse sau a suportului pentru programul Adobe Flash, designul atractiv, aplicaţiile captivante şi capacităţile multitouch vor compensa lipsa Adobe, cred specialiştii. Apple ar putea vinde 5 milioane de modele iPad în primele 12 luni, conform analiştilor.

SURSA: TechCrunch, Bloomberg