"Reader on Board | Cititor la Bord este o iniţiativă inedită, în premieră în România, a Bibliotecii Judeţene ASTRA Sibiu. Motto-ul campaniei, Citeşte şi descoperă Lumea!, defineşte perfect obiectivul principal al acţiunii susţinute de Aeroportul Internaţional Sibiu, cu sprijinul Consiliului Judeţean Sibiu şi al partenerilor de proiect, EduCab şi KeepCalling. Cele 1.500 de u.b. (unităţi de bibliotecă) care alcătuiesc fondul de carte în limbile română, engleză, franceză, spaniolă, sunt puse la dispoziţia pasagerilor Aeroportului Internaţional Sibiu, în regim gratuit, cu scopul încurajării lecturii în spaţii neconvenţionale şi a petrecerii timpului de aşteptare într-un mod plăcut şi util", arată organizatorii proiectului, potrivit Agerpres.
Cititorii pasageri sunt rugaţi să returneze cartea la următoarea călătorie, în Raftul Cititor la Bord de pe Aeroportul Internaţional Sibiu sau, direct, la sediul Bibliotecii Judeţene ASTRA Sibiu din strada George Bariţiu, nr. 7, Sibiu. Organizatorii proiectului nu precizează ce vor face în cazul pasagerilor care nu vor mai avea ocazia să călătorească la Sibiu şi vor zbura cu cărţile în avion.