12 luni mai târziu, premierul și aliații săi încă mai vor să ignore jumătate de țară. O fac pe pielea lor, scrie The Guardian.

Atunci când Boris Johnson a devenit premier, acum un an, și-a făcut cunoscută imediat prioritatea primordială. În dimineața de 24 iulie 2019, înainte de a lua calea Palatului Buckingham, a făcut prima sa numire în funcție – numindu-l pe strategul campaniei pro-Brexit, Dominic Cummings, consilier șef al său. Alegerea sa arăta că acest cabinet urma să fie, mai presus de toate, un guvern Brexit. Numirea dlui Cummings a fost decizia-cheie din care au derivat apoi toate deciziile luate în ultimul an. Împreună, ei au epurat cabinetul Theresa May, au epurat Partidul Conservator parlamentar, au încercat să proroge parlamentul, apoi au convocat alegeri anticipate, pe care dl Johnson le-a câștigat spectaculos împotriva unei opoziții dezbinate.

La sfârșitul lui ianuarie guvernul Johnson-Cummings a scos Regatul din UE, întorcând spatele cooperării cu Europa în privința retragerii și a orice altceva. Când pregăteau un buget post-austeritate planificat, în primăvară, au epurat cabinetul din nou, forțându-l să plece pe ministrul de finanțe Sajid Javid, care a refuzat să se supună regulilor centralizatoare ale premierului. Apoi a venit pandemia de Covid-19. Guvernul a ezitat și ulterior a impus în sfârșit carantina, pe care dl Cummings a luat-o în râs fără a-și cere scuze apoi și în cursul căreia dl Johnson s-a îmbolnăvit grav din cauza virusului. Când pandemia a mai slăbit, guvernul a mai început încă o epurare, de data aceasta a înalților funcționari publici, și a inițiat pregătirile pentru alte epurări, împotriva autorităților sanitare engleze și a eșaloanelor înalte din justiție.

La finalul acestui prim an ar putea fi tentant să privești guvernul Johnson ca pe unul care a plecat pe un curs, Brexit, dar care s-a trezit împins pe un altul destul de diferit din cauza pandemiei. Ar fi o greșeală. Nu așa se vede pe sine guvernul Johnson-Cummings. În propriii lui ochi, proiectul său este în mare neschimbat. Covid-19 a alterat radical cheltuielile și mediul de împrumut în care e nevoit să lucreze, dar nu a schimbat destinația guvernului. Ea se concentrează pe ruperea de Europa, pe o oarecare reconstrucție modestă a economiei regionale post-industriale și pe crearea unui regim centralizat de guvernare prin intermediul unor instituții post-liberale tip Potemkin [de fațadă – n.trad.].

Prioritatea guvernului rămâne efortul de a marginaliza acea jumătate de electorat care i s-a opus în 2016 și după aceea. El caută să eradicheze nu numai pro-europenismul, ci și să distrugă influența acelei jumătăți de țară care se află în opoziție. Domnii Johnson și Cummings doresc să guverneze prin intermediul unui cabinet marionetă, călare pe un Partid Conservator marionetă, într-un parlament marionetă, comandând un corp al funcționarilor publici marionetă, o presă marionetă, judecători marionetă și directori marionetă în companiile publice. Deși vorbește în numele poporului, acesta este de fapt guvernul cel mai centralizator și mai clar organizat de sus în jos din vremurile moderne.

De aceea a fost importantă excursia de joi a dlui Johnson în Scoția. Dl Johnson nu a creat mișcarea de secesiune a Scoției de Regat. A moștenit-o de la predecesorii săi imediați la guvernarea Regatului. Însă el a sporit foarte mult șansele de secesiune. Printre motive se numără propria lui personalitate, dezinteresul său general pentru orice are legătură cu Scoția și gestionarea lui neglijentă a pandemiei, capitol la care a fost depășit de Nicola Sturgeon.

Principalul motiv este însă că cei mai mulți scoțieni nu sunt de acord cu el în privința unor chestiuni cruciale, inclusiv Brexit și Covid-19, iar el le ignoră cu consecvență părerile. Așa guvernează el. Mare parte a timpului e în măsură să scape basma curată cu asta în Anglia sau pe plan internațional. Dar în rest îl obstrucționează cultura descentralizării. E valabil mai ales în Scoția, potențial și în Țara Galilor, întrucât naționalismul le oferă alegătorilor de acolo alternativa de a-l părăsi cu totul, exact cum au procedat partizanii Brexit-ului cu Europa. Dl Johnson a fost în principiu neglijent față de Scoția. Acum un an și-a atribuit titlul de ministru al uniunii. Dar nu a avut nici o inițiativă care să indice că acest titlu ar însemna ceva pentru el. Săptămâna aceasta a zburat în nord pentru că controlul Regatului asupra Scoției slăbește. Sondajele arată schimbări semnificative în favoarea independenței.

Vizita lui nu va conta decât dacă e parte a unei strategii serioase de guvernare în cadrul căreia domnii Johnson și Cummings sunt pregătiți pentru compromis și dialog. Toate probele din primul lor an indică însă că acesta e ultimul lucru pe care sunt interesați să-l facă.