Florin Cîțu a spus că guvernul este pregătit pentru mai multe scenarii pentru starea de urgență, iar românii trebuie să stea liniștiți pentru că pensiile, salariile și ajutoarele sociale sunt deja asigurate.
„Ne-am pregătit pentru mai multe scenarii. Am asigurat finanțarea României – pensii, salarii, ajutoare sociale – totul este deja asigurat pentru că împrumutat în prima parte a anului. Și am făcut bine că am făcut acest lucru pentru că deja au început să crească dobânzile peste tot în lume. Avem un buffer record, deci din acest punct de vedere nu există probleme”, a declarat ministrul Finanțelor, conform evz.ro.
Ministrul a punctat faptul că pregătește o serie de măsuri economice în coordonare și corelare cu sistemul bancar și sectorul privat.
„Acum pregătim măsurile care prevăd direct sectoare din economie și aceste măsuri vor fi aprobate în primele ședințe de guvern de săptămâna viitoare. Aceste măsuri sunt în coordonare și corelare cu sistemul bancar și sectorul privat. Dar sunt și măsuri care au la bază finanțare de la Comisia Europeană. Eu cred că în aceste condiții este nevoie de un pachet semnificativ și astăzi, în audiere în Parlament am spus că putem merge cu un pachet de finanțare publică și privată care poate fi de cel puțin 1% din PIB. Suntem pregătiți pentru orice scenariu”, a adăugat ministrul Finanțelor.
De asemenea, Cîțu a menționat că se află deja în discuții cu sistemul bancar: „Avem discuții cu sistemul bancar să amâne plata cu două-trei luni a ratelor”, a spus ministrul Finanțelor, precizând că reprezentanții băncilor au răspuns pozitiv apelului făcut de guvern pentru găsirea de soluții în vederea ajutorării populației în contextul epidemiei de coronavirus.
Ministrul a spus că deocamdată discuțiile nu s-au finalizat și nu știe dacă această amânare de plată se va aplica doar celor aflați în carantină sau pentru categorii mai largi de cetățeni.