Într-o postare pe pagina personală de Facebook, Marina Almăşan, fosta soție a lui Victor Socaciu anunță că este alături de fiul său în acest moment extrem de dificil în care și-a pierdut tatăl. Totodată, aceasta a adăugat că va păstra în suflet amintirle frumoase ale familiei, dar și cântecele nemuritoare ale acestuia.
Marina Almășan a menționat că speră ca fostul ei soț să își găsească liniștea și pacea, adăugând că fiul lor va continua să ducă numele său mai departe.
„Îi sunt alături fiului meu, Victor, într-un moment greu al vieţii sale. Pierderea părintelui înseamnă, pentru un copil, pierderea uneia din cele două aripi, pe care le primim fiecare, la venirea pe lume. Îi vor şi NE vor rămâne amintirile frumoase ale familiei noastre, îmbrăcate în cântecele sale nemuritoare, care vor continua să-i bucure pe cei ce i-au preţuit muzica. Drum lin, spre stele, Victor Socaciu, unde îţi doresc să-ţi găseşti pacea şi liniştea.
Fiul nostru, Victor Socaciu, va continua să-ţi poarte numele. Şi, dacă aici, pe pământ, te-au îndepărtat de el, poate de acolo, de sus, îi vei veghea mersul prin viaţă, alături de mine, de aici, de pe pământ…”, a scris Marina Almăşan, pe Facebook.
La rândul ei fiica, artistului și-a exprimat și ea durerea. Ea anunțat decesul tatălui său, subliniind faptul că Victor Socaciu a fost ”un artist geniu și un simbol al dragostei de neam”.
Tragedie în familia lui Victor Socaciu
„O inimă mare a încetat să mai bată. Un suflet nobil s-a ridicat la cer. Anunțăm cu nemărginită durere stingerea din viață a celui care a fost soț, tată, bunic, un artist de geniu și un simbol al dragostei de neam: Victor Socaciu. Dumnezeu să-l primească în Împărația Sa alături de cei drepţi!”, este mesajul postat de fiica artistului.
Dan Puric a intervenit în direct la România Tv, declarându-se șocat de vestea tragică a morții lui Victor Socaciu. Acesta susține că a pierdut un mare prieten, iar România a pierdut un mare artist.
Totodată, el a subliniat faptul că artistul nu a murit singur, ci alături de soția sa, care este ”o femeie excepțională”.
„Ce poţi să pui în faţa acestei pierderi ireparabile? Ştiu că mi-a murit un mare prieten, în acelaşi timp a plecat spre Domnul un mare român, un mare artist, o mare conştiinţă a acestui popor şi care va lăsa un gol imens şi în arta românească.
Dan Puric este încă șocat
Anul trecut pe vremea asta şi cu ocazia asta, România TV şi Antena 3 au fost singurele posturi care au găzduit emisiunile pe care le-am făcut împreună cu Victor Socaciu despre sărbătorile de iarnă, cu ocazia Marii Uniri. Ne-aţi primit. Vă mulţumim.
Ştim că n-a murit singur. Alături i-a fost soţia, o femeie excepţională. Ştiu că Victor va rămâne în conştiinţa acestui popor pentru că l-a iubit enorm de mult. Prietenia noastră a fost întotdeauna parafată de dragostea pentru acest popor român. Un om cu esenţă puternică care va lăsa un gol în artă. Victor a fost un român de la un capăt la altul”, a declarat Dan Puric, în direct la România Tv.
Artistul a mai adăugat că Victor Socaciu a fost singurul care la fiecare spectacol își amintea de toți artiștii care nu mai sunt. El a subliniat faptul că prietenul său drag ar fi murit din cauza unui tratament ”nefiresc”, fiind vorba despre un malpraxis, în opinia sa.
„Era singurul artist care în spectacolele de folk găsea un timp ca să-i amintească pe cei care nu mai sunt – toţi artiştii, actorii, cântăreţii. Mă gândesc, cine va mai face gestul ăsta acum? E bine să se ştie. E bine să afle poporul român.
L-am pierdut datorită faptului că a făcut un tratament nefiresc (…) A făcut nişte analize cu substanţe de contrast în contextul în care nu avea voie să facă substanţă de contrast. A fost un malpraxis! Am pierdut un mare artist din neglijenţă, din ignoranţa autorităţilor statului (…) Trebuie să se ştie! Trebuie să fie o lecţie cum a murit Victor Socaciu”, a mai spus Dan Puric.
La rândul său, Nicu Alifantis s-a arătat devastat. Într-un mesaj postat pe rețelele de socializare, acesta a transmis condolenațe familiei îndurerate.
„A încetat din viață Victor Socaciu. Dumnezeu să-l odihnească. Condoleanțe familiei!”, este mesajul transmis de artist.
O reacție la fel de șocantă a venit și din partea lui Vasile Șeicaru, care își exprimă regretul față de dispariția bunului său prieten, adăugând că încă nu poate accepta acest lucru.
„Nu pot să cred că spun eu asta: A MURIT VICTOR SOCACIU! Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a scris acesta pe rețelele de socializare.
Reacția lui Andrei Păunescu
La rândul său, fiul regretatului Adrian Păunescu, Andrei, care l-a cunoscut foarte bine pe Victor Socaciu a reacționat și el după vestea tristă.
El susține că nu înțelege cum un om cu care a copilărit care a fost altăuri de el o bună perioadă din timp a murit atât de brusc. „Doamne, deci eu chiar sunt absolut șocat pentru că nu am știut. Chiar nu am știut așa ceva și nu îmi vine să cred că un om cu care am copilărit și am petrecut atâtea momente extraordinare, și în perioada veche a Cenaclului Flacăra și în ultimii ani, a putut să se ducă”, a spus Andrei Păunescu, la Antena 3.
Totoată, Andrei Păunescu a vorbit și despre starea de sănătate a lui Victor Socaciu. Potrivit acestuia, compozitorul a avut un an extrem de dificil, având în vedere și infectarea cu noul coronavirus, după care și-a revenit greu, însă se simțea bine.
„Dincolo de adevărul că artiștii mari, creatorii mari, nu mor, totuși iată că mor și că nu se poate trece peste un asemenea fapt, că un om care îți cânta, iți vorbea, care era și un creator de evenimente și de instituții, cum era Victor, s-a dus. Am ținut legătura. A avut mai multe fluctuații în starea lui. La un moment dat a fost o veste că este în stare gravă. Eu am vorbit cu el și presa exagerase, dar uitați că uneori se întâmplă tragedii.
Dar știu că a avut un an greu. S-a îmbolnăvit de COVID imediat după festivalul pe care l-a organizat în martie, la Breaza, și și-a revenit foarte greu dar mă gândeam că vom avea încă multă vreme de lucrat împreună”, a mai adăugat Păunescu.
Amintim faptul că Victor Socaciu a murit în cursul zilei de luni, 27 decembrie. El a fost un cântăreț, compozitor, realizator de televiziune şi parlamentar. A început să cânte cu grupul Zodiac, când se afla încă în şcoală, iar primul concert susţinut cu trupa a avut loc în 1970.
În anul 1974 a debutat în Cenaclul Flacăra, iar anul următor, la radio, cu piesa „Nălucile amintirilor”, apoi, în 1976, la televiziune, cu „Oltule”. Debutul discografic a venit în 1981 – „Roata”. Acestuia i-au urmat 12 albume şi compilaţii.
Totodată, el a compus și muzică pentru spectacole de teatru, la Braşov şi Târgu Mureş, iar începân cu anul 1991, a pus bazele concursului folk „Om Bun”. El a fost și cel care a compus muzica pentru imnul echipei de fotbal Rapid.