Noul ministru desemnat pentru Finanţele Publice, Lucian Ovidiu Heiuş, a declarat vineri, la Deva, că este nevoie de o continuare a politicilor bugetare, fiscale şi financiare iniţiate de Guvernul Orban, în vederea atingerii ţintei de deficit bugetar prognozată pentru acest an, dar şi de o altă abordare a relaţiei dintre ANAF şi contribuabili.
„Sunt multe lucruri pe care în perioada următoare, dacă vom obţine votul de învestitură, trebuie să le rezolvăm. În primul rând, trebuie să continuăm politicile bugetare, fiscale şi financiare care au fost iniţiate de Guvernul Ludovic Orban şi care au stat la baza întocmirii bugetului de stat al României, care trebuie să fie implementat exact aşa cum este el şi să atingem ţinta de deficit bugetar pe care ne-am prognozat-o pe anul 2020”, a declarat, pentru AGERPRES, ministrul desemnat al Finanţelor Publice.
Lucian Heiuş susține că este necesară o modernizare a programelor informatice
În ceea ce priveşte ANAF, structură aflată direct în subordinea Ministerului de Finanţe, Lucian Heiuş a apreciat că este nevoie de o modernizare a programelor informatice utilizate de această instituţie, de mai multă pregătire profesională a personalului şi de intensificarea luptei împotriva evaziunii fiscale.
„Dacă e să discutăm pe partea de relaţie pe care o are ANAF (…) cu contribuabilii, este foarte mult de lucru aici. Programele informatice sunt depăşite, personalul este îmbătrânit, foarte puţină pregătire profesională, foarte puţină aplecare spre asistenţa acordată contribuabililor, o luptă mai intensă împotriva evaziunii fiscale, care, în ultima perioadă, a căpătat o amploare din ce în ce mai mare”, a spus Heiuş.
„Sunt foarte multe lucruri care trebuie rezolvate în România”
În plan politic, ministrul desemnat al Finanţelor a menţionat că este nevoie de stabilitate politică, fie prin susţinerea guvernului în Parlament, fie prin alegeri anticipate.
„Sunt foarte multe lucruri care trebuie rezolvate în România, dar în primul rând trebuie să ajungem la o stabilitate politică. O să vedem în perioada următoare dacă, într-adevăr, PSD va înţelege că mai presus de interesele politicianiste de moment este un guvern stabil, care să aibă o susţinere în Parlament, sau, dacă nu, să mergem la anticipate, ca românii să decidă noua structură a Parlamentului şi noul Parlament ales să poată să constituie o majoritate care să dea un guvern stabil, pe termen lung”, a spus Lucian Heiuş.
Biroul Executiv al PNL a aprobat vineri, în unanimitate, lista şi programul de guvernare ale Cabinetului Cîţu, singura modificare în componenţa noului Guvern fiind la Ministerul Finanţelor Publice, unde Lucian Heiuş îl înlocuieşte pe Florin Cîţu.