„Pot să presupun că discuțiile purtate cu el sambătă și duminică (imediat după reținerea lui Gheorghe Dincă – n.n.) l-au determinat să recunoască o stare de fapt care rezulta din probe… La acel moment nu erau suficiente probe în cazul primei fete, Luiza. Dânsul cred că a avut și mustrări de cunoștință”, a declarat la Digi24 Bogdan Alexandru.
„Am fost curios ca să aflu… Am vorbit cu soția, cu fiica și cu unul din fiii lui. Nu a fost așa cum s-a auzit… A fost un tată bun, care a muncit și care a avut grijă de familia lui. Fiica lui a spus că s-a ocupat de educația lor și a luptat foarte mult ca toți copiii lui să facă studii superioare. Cu doi din ei a și reușit”, a spus Bogdan Alexandru.
Bogdan Alexandru spune că Gheorghe Dincă a fost întrebat de către anchetatori de ce a săvârșit crimele, iar răspunsul acestuia a fost ciudat.
„Nu-și poate explica ce s-a întâmplat cu el, a avut momente de furie în care pur și simplu nu a mai judecat”, a spus avocatul.