Primul bebeluș infectat cu COVID în valul 4. Sugarul este asimptomatic
Bebelușul se află în stare bună la spital, unde părinții așteptă rezultatul testului PCR. Mama copilului de doar 21 de zile a fost internată odată cu acesta și este nevaccinată anti-coronavirus.
Chiar dacă atât mama, cât și pruncul au o stare de sănătate bună, medicii îi vor ține sub tratament și supraveghere, notează alephnews.ro.
Coronavirus România, 10 septembrie
Până astăzi, 10 septembrie, pe teritoriul României au fost confirmate 1.115.901 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.063.360 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.520 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Până astăzi, 34.914 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 09.09.2021 (10:00) – 10.09.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 43 de decese (21 bărbați și 22 femei), dintre care 2 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Botoșani, Bistrița-Năsăud, Brăila, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Dolj, Gorj, Galați, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava și Municipiul București.
Dintre cele 43 decese, 3 au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 de ani, 5 la categoria de vârstă 50-59 ani, 13 la categoria de vârstă 60-69 ani, 13 la categoria de vârstă 70-79 ani și 9 la categoria de vârstă peste 80 ani.
40 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 2 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
Sunt raportate 2 de decese anterioare intervalului de referință, din luna august 2021, ambele din Municipiul București. În intervalul de referință (ultimele 24 de ore) au fost înregistrate 41 de decese.
Sursă foto: Dreamstime