Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Vladimir Mănăstireanu, a anunţat miercuri, la Sibiu, că primul export către China de taurine vii e posibil să aibă loc chiar la finalul săptămânii viitoare, când se aşteaptă ca 5.000 de animale să plece de la noi din ţară.
'Ultima discuţie pe care am avut-o cu cei care vor exporta taurine vii, a fost că în două săptămâni şi asta a fost săptămâna trecută, sâmbătă, în două săptămâni de sâmbăta care a trecut, pleacă primul transport de 5.000 de taurine. Sper să se întâmple', a spus Vladimir Mănăstireanu.
Acesta spune că primul transport de animale vii din România către China, va fi urmat până în toamnă, de exportul de carne de porc, congelată, de la firma Smithfield de la Timişoara.
'Iar cu carnea congelată de porc acolo mai este un singur pas, eu am făcut demersuri şi către ministrul Agriculturii din China, o societate care va exporta, Smithfield de la Timişoara să fie listată pe site-ul autorităţilor veterinare din China şi odată de este listată, ei sunt pregătiţi să dea drumul la primele containere de carne congelată', a explicat Vladimir Mănăstireanu.
Potrivit acestuia, chinezii nu sunt interesaţi doar de carne de la noi, ci şi de lapte şi produse lactate.
'Am un semnal pozitiv pentru ceea ce facem noi, cu deschidere pentru export, pentru că majoritatea şi aici mă refer la exporturile către piaţa chineză, majoritatea solicitărilor dinspre China către noi sunt pe tot ce înseamnă industrie de prelucrare a cărnii, dar şi industria de prelucrare a laptelui.
Undeva în luna iulie sau august o să avem un audit de la colegii din China pe zona de lapte şi produse din lapte, pentru că se doreşte foarte mult să se deschidă şi această piaţă. Eu consider că odată cu deschiderea exporturilor către China, care este o piaţă care atrage foarte multă marfă, şi agenţii economici din România se vor dezvolta şi vor înregistra un plus de valoare', a estimat preşedintele ANSVSA.
De asemenea, Mănăstireanu prognozează că exporturile către China vor aduce vânzări de 'câteva zeci, dacă nu sute de milioane de euro pe an, pentru industria de profil din România'.
Autorităţile din România sunt interesate de lărgirea exportului şi către Egipt, Japonia, dar şi ţări precum Georgia, Vietnam sau Cambogia.
'Cu Egiptul suntem în discuţii cu ambasadorul. Chiar săptămâna viitoare o să avem o întâlnire să vedem când programăm vizita noastră acolo să luăm primul contact cu autorităţile veterinare din Egipt. Cu Japonia suntem ceva mai avansaţi, în sensul în care am avut experţi care au plecat acolo şi au stabilit primii paşi tehnici de deschidere a exportului de carne de porc şi preparate din carne de porc. Urmează să vină experţii japonezi în ţară, probabil undeva în toamnă, ca să auditeze unităţile care vor să se ducă şi pe acest spaţiu. Cu Federaţia Rusă, trebuia să mergem în aprilie acolo, dar am abandonat din cauza situaţiei politice. Avem discuţii în schimb cu Ministerul Economiei ca să deschidem tot ce înseamnă Georgia, Vietnam, Cambogia, ţări care sunt foarte bune din punct de vedere al pieţei de export, unde preţurile sunt foarte bune pentru tot ce putem noi să exportăm', a arătat Vladimir Mănăstireanu.
Acesta a fost prezent miercuri, la Sibiu, la conferinţa internaţională Meat & Milk.
Sursa: Agerpres