Fotografiile ilustrează principalele etape și operațiuni militare la care a participat Armata Română.
Carol Popp de Szathmari s-a născut pe 11 ianuarie 1812, la Cluj, atunci parte a Imperiului Habsburgic.
A descoperit mai întâi pictura și, apoi, fotografia.
În 1843 a realizat primele dagherotipii, iar în urma unor cercetări a realizat și primele talbotipii.
Cu fotografiile realizate în Bucureşti, între anii 1860-1863, publică albumul „Elena Cuza”, iar apoi, cu fotografiile realizate în România, între 1866-1868, „Albumul României”, care cuprinde şi fotografii din timpul călătoriilor lui Carol I, căruia i-a fost ghid.
În 1854 Carol intră în istoria fotojurnalismului realizând primele fotografii de război în Crimeea.
Aici, cu un an înaintea englezului Roger Fenton și a americanului S. Robertson, a realizat cu mijloacele specifice vremii, primele fotografii de război din lume.
Carol Pop de Szathmary a multiplicat ulterior fotografiile făcute în Crimeea şi le-a dăruit suveranilor țărilor implicate în acest război.
A realizat apoi fotografii și în timpului Războiului de Independența din 1877.
A murit pe 3 iulie 1887 la București.
Vezi mai MULT pe Evenimentul Istoric