Trend Hospitality anunta deschiderea primul hotel aflat sub brandul Ramada din orasul Brasov, Hotel Ramada Brasov. Incepand cu 5 septembrie, hotelul de 4 stele din orasul de la Poalele Tampei  si-a deschis portile si este operational 100%.

Cu o capacitate de 110 camere ( 89 camere standard , 10 camere de tip executiv si 8 apartamente, 1 apartament prezidential precum si 2 camere dedicate persoanelor cu dizabilitati motorii) hotelul ofera facilitati la nivelul standardelor Ramada de tipul: pilote pentru pat, facilitati cafea si ceai, internet Lan si wifi, minibar, seif electronic si acces la centrul spa.

Ramada Brasov pune la dispozitia clientilor sai o sala de conferinta multifunctionala cu o capacitate de 150 persoane pe scaune, ce poate fi impartita in 3 sali de capacitate mai mica in functie de necesitati, precum si un Executive Boardroom de 20 persoane pentru intalniri la nivel executive.

Zona de food este acoperita de un restaurantul  SENSES cu o capacitate de 100 de persoane ce ofera un meniu variat inspirat din bucataria internationala precum si  specialitati traditionale locale.

Hotelul Ramada Brasov a necesitat  o investitie de aproximativ 20 milioane de Euro de tip greenfield si a fost finalizat in timp record – 18 luni de zile. Dezvoltatorul este HP Tower SA.

Sursa: Trend Hospitality