Un incendiu de vegetație a izbucnit în România! Flăcările puteau fi văzute de la mare distanță

Potrivit informațiilor transmise de localnici, înainte să înceapă incendiul a avut loc o furtună cu fulgere. Oamenii au devenit alerți atunci când au văzut flăcările.

Pompierii se află deja în locul respectiv și au explicat la Digi24 că nu există pericol de extindere a flăcărilor la case, vile care permit oamenilor să evadeze din aglomerația orașului.

Au reușit să stingă focul înainte ca acesta să se extindă

Aceștia au intervenit prin intermediul mai multor autospeciale și au reușit să stingă focul înainte ca acesta să se extindă. Amintim că acesta a fost primul incendiu de vegetația din acest an în România.

Simultan, Grecia se află în stare de alertă din cauza incendiilor. Atena stă sub un nor masiv de fum întunecat, iar mulţi locuitori au fugit din suburbii. În condiţiile în care temperaturile se menţin la peste 40 de grade Celsius şi vântul ce bate dinspre vest riscă să se înteţească, autorităţile se tem că incendiile ar putea scăpa de sub control.

Serviciile de urgenţă au o noapte dificilă în faţă, a spus, joi, premierul Kyriakos Mitsotakis, care i-a îndemnat pe oameni să să respecte ordinele de evacuare și să evite deplasările inutile, potrivit agenţiei Reuters şi jurnaliştilor greci de la Ekathimerini.

„Avem de-a face cu condiții fără precedent, deoarece multele zile de caniculă au transformat întreaga țară într-un butoi cu pulbere”, a declarat prim-ministrul într-o intervenţie TV.

Un întreg oraș din SUA a ars din temelii

Incendiile devastatoare de vegetație din ultima vreme afectează nu numai Europa, ci și Statele Unite. Astfel, un întreg oraș din California a ars din temelii din cauza incendiului boteza „Dixie”.

Flăcările devastatoare au distrus în doar câteva ore clădirile administrative și câteva locuințe din centrul istoric al orașului Greenville, conform informațiilor transmise de apnews.com

În acest context, cei 1.000 de locuitori orașului din SUA au fost evacuaţi încă de la începutul săptămânii. Potrivit sursei menționate, focarul „Dixie” este cel mai mare incendiu de vegetaţie din acest an şi e considerat de specialişti al optulea cel mai devastator din istoria Californiei.

Până în momentul de față, a distrus peste 110.000 de hectare de vegetaţie. Aproape 5.000 de pompieri luptă cu flăcările violente, însă doar 35% din suprafaţă este tinuta până acum sub control.

Sursă foto: Dreamstime