Potrivit oficialilor CJAS Timiş, toate spitalele din judeţ, cu excepţia Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara, care ‘nu şi-a însuşit punerea în practică a acestei măsuri, nerespectând prevederile ordinului CNAS nr.419/28.06.2012’, au implementat acest model de declaraţie.
"Aceştia dau dovadă de transparenţă şi sprijin real în vederea verificării realităţii serviciilor medicale efectuate, precum şi monitorizarea consumului real de medicamente, materiale sanitare şi investigaţii paraclinice, pe perioada internării", a declarat Mariana Marcu, purtător de cuvânt al CJAS Timiş.
Ea a subliniat că, deşi spitalele au obligaţia legală să ramburseze contravaloarea medicamentelor, a materialelor sanitare şi a investigaţiilor paraclinice suportate de pacient pe perioada internării, acest lucru nu se realizează în totalitate.
"Din aceasta cauză, volumul unor astfel de sume solicitate de pacienţi, pentru restituire, se ridică la aproximativ 1,3 milioane de lei la nivelul judeţului Timiş, din care cea mai mare sumă îi revine Spitalului Judeţean, 897.448 de lei, sumă ce se constituie în arierate neraportate, înregistrate extracontabil, încălcând prevederile legale, deşi finanţarea Spitalului Clinic Judeţean este la nivelul maxim al serviciilor realizate până în prezent, fiindu-i alocată suma de 87,4 milioane de lei în perioada ianuarie-octombrie 2013", a precizat Mariana Marcu.
Pe lista unităţilor spitaliceşti cu sumele datorate şi nerestituite pacienţilor se regăsesc: Institutul de Cardiologie (445,6 mii de lei nerambursaţi pentru 95 de solicitări din perioada 2011-2013), Spitalul Municipal Timişoara (6,6 mii de lei pentru 7 solicitări), Spitalul de Boli Infecţioase ‘Victor Babeş’ Timişoara (207 lei nerambursaţi pentru 2 pacienţi), Spitalul Municipal Lugoj şi Spitalul CFR Timişoara.
Cele mai multe solicitări au venit de la Spitalul Judeţean, cu aproape 898 mii de lei pentru 337 pacienţi, din care s-au rambursat 194 mii de lei, în aceeaşi perioadă 2011-2013.
CJAS Timiş atrage atenţia că nepunerea în practică a acestor prevederi legale a dus la situaţia în care spitalul nu restituie banii către pacient, acesta dă în judecată CJAS Timiş pentru recuperarea cheltuielilor efectuate pe perioada internării, instanţa obligă CJAS la plata cheltuielilor efectuate de pacient şi prin urmare, în loc să se cheltuie doar valoarea medicamentelor, materialelor sanitare sau a investigaţiilor paraclinice, se cheltuiesc suplimentar şi sumele ocazionate de judecată şi cheltuielile de executare silită.
"Facem cunoscut managerilor de spitale că nerestituirea către pacienţi a cheltuielilor efectuate de aceştia pe perioada spitalizării va atrage răspunderea conform legii", a afirmat Mariana Marcu, potrivit Agerpres.