Valoarea totală a celor 19 proiecte este de 453.030.665, 81 lei, adică aproape 100 de milioane de euro.
Cele mai importante proiecte europene câștigate de Primăria Turda sunt cele obținute pe baza Planului de Mobilitate Urbană, care prevăd asfaltarea și modernizarea străzilor principale pe care circulă mijloacele de transport în comun (cu piste de biciclete, alveole pentru autobuze, construirea de stații moderne, e-ticketing, monitorizare video), achiziția a 20 de autobuze electrice și implementarea sistemului de Bike Sharing. Deja acest proiect este în implementare, au fost demarate lucrări de modernizare și au fost livrate 18 autobuze electrice din cele 20, urmând ca în luna decembrie să fie inaugurată noua companie de transport public a municipiului Turda, subordonată Consiliului Local. Turda va trece astfel la un sistem de transport modern, la standarde europene.
O importanță majoră o au și proiectele prin intermediul cărora se vor moderniza două obiective turistice importante ale orașului: Castrul Roman și Parcul unde se află mormântul lui Mihai Viteazul. Ambele obiective vor fi complet modernizate cu bani europeni, acestea urmând să devină alte două branduri importante ale orașului, alături de Salina Turda. Tot prin finanțare europeană, centrul istoric al municipiului Turda va fi complet modernizat, se va construi o autobază unde va funcționa noua companie de transport public și se va construi o parcare de tip Park & Ride la marginea orașului.
Municipalitatea a obținut fonduri europene și pentru decontaminarea zonei poluate – depozit deșeuri periculoase UTC, numită Poșta Rât, urmând ca acea zonă de 10ha să fie transformată într-un parc public de mari dimensiuni. Celelalte proiecte finanțate de Uniunea Europeană ale municipiului Turda mai prevăd modernizarea infrastructurii, modernizarea Teatrului Aureliu Manea, modernizarea unei clădiri vechi din centrul orașului, modernizarea creșelor și a grădinițelor, proiecte sociale precum și cel cu școala mobilă.
În contextul tuturor finanțărilor obținute, reprezentanții municipiului Turda prevăd o creștere semnificativă a numărului de turiști și o dezvoltare masivă a orașului în perioada următoare. Turda este vizitată anual de peste 700.000 de turiști din întreaga lume, fiind cunoscută la nivel mondial datorită Salinei.