Primul lucru pe care trebuie să îl faci când te tai! Trebuie să ai neapărat asta în casă

Accidentele casnice sunt neplăcute, însă uneori nu pot fi evitate. Unul dintre cele mai des întâlnite accidente de acest tip este acel moment în care o persoană se teia la deget, fie cu o conservă, fie cu un cuțit în timp ce gătește.

Tăiatul degetului este una dintre cele mai frecvente leziuni, în special în bucătărie. Tocmai din această cauză, specialiști vin cu o serie de recomandări pentru cei care ajung într-o astfel de situație.

În primul rând, dacă te-ai tăiat la deget trebuie să știi dacă tăietura este sau nu profundă. Dacă rana este mult prea adâncă, trebuie să mergi de urgență la spital. Pe de altă parte, dacă tăietura este una minusculă, aceasta poate fi tratată acasă, scrie sfatulparintilor.ro. 

Primul lucru care trebuie făcut dacă te-ai tăiat la deget este curățarea rănii. Se recomandă curățarea cu puțină apă și săpun lichid antbacterian diluat, deci este bine să îl a în casă.

Totodată, tăietura poate fi tratată și cu un unguent cu antibiotice. Această cremă se poate achiziționa de la farmacie fără prescripție medicală, iar un exemplu este bacitracina. Aceasta se aplică cu mare grijă peste zona afectată.

Rana trebuie să stea acoperită. Dacă te-ai tăiat la deget, asigură-te că ai în casă un pansament. Acoperă tăietura cu un pansament steril, compresiv ș de asemenea, asigură-te că nu strângi prea mult pansamentul, în contextul în care vei risca ca fluxul de sange sa fie complet intrerupt.

Ce trebuie să faci dacă te-ai tăiat la deget

Un alt lucru care este important de știut este ca după ce ți-ai tăiat degetul să îl ții în sus. Presează zona rănita deasupra inimii cât mai mult posibil pana cand sângerarea s-a oprit. Totodată, este nevoie și de puțină presunea asupra degetului. Poți folosi o cârpă curată, sau un bandaj pentru a opri sângerare, apăsând ușor.

De menționat este faptul că, dacă nu dezinfectezi rana și nu oprești sângerarea, te poți confrunta cu riscuri destul de grave. Mai exact, o tăietura minoră care este curățată la timp și după indicații ar trebui să se vindece foarte rapid. Pe de altă parte, când tăietura este adanca, există riscul unor complicțtii.

Totodată, trebuie menționat și faptul că o tăietura care continuă să sangereze dupa ridicarea mainii și aplicarea presiunii ar putea fi un semn ca un vas de sange a fost rănit. În același timp, dacă zona din jurul tăieturii este mai roșie, înseamnă că rana s-a infectat. Astfel, degetul continua sa se umfle la 48 de ore dupa leziune si apare puroiul. În cazul unei tăieturi adânci este nvoie de o cusătură, care se poate realiza la spital.