Primarul Iaşiului, Mihai Chirica, a anunţat, vineri, că va supune dezbaterii publice un proiect de hotărâre privind interzicerea folosirii petardelor în municipiu.
Edilul a declarat că va cere consilierilor locali să aprobe interzicerea vânzării şi utilizării petardelor pe raza municipiului Iaşi, şi totodată aplicarea unor sancţiuni mai mari pentru comercianţi.
„O măsură care poate fi oarecum mai stranie, având în vedere că cu toţii am trecut prin etapa copilăriei şi am utilizat asemenea dispozitive, petarde, pocnitori şi altele, dar se pare că lucrurile au cam luat-o razna. Comercializarea lor se face fără niciun fel de control, calibrul acestor pocnitori şi riscul la care sunt supuşi în special copiii au devenit alarmante. Eu cred că este o măsură bună, pentru că putem găsi alte soluţii să ne distrăm de Revelion decât să umplem spitalele de copii răniţi, cu ochii zdrobiţi, unii dintre ei. Am văzut personal, în cursul zilei de ieri un asemenea caz, când un copil a aruncat între alţii o petardă cu calibru mai mare şi a rănit o fetiţă la picior. Trebuie să luăm o asemenea măsură, vom dezbate public şi vom încerca ca în primele şedinţe ale Consiliului Local să intervenim pentru a aproba o asemenea hotărâre”, a declarat jurnaliştilor primarul Mihai Chirica.
Poliția Locală va aplica sancțiunile
Edilul ieşean consideră că astfel va descuraja folosirea petardelor. Pentru punerea în aplicare a proiectului, primarul consideră că Poliţia Locală şi celelalte instituţii de ordine publică vor trebui să aplice această sancţiune.
„Noi o vom da această propunere sub statutul de interzicere, pentru că nu toate produsele sunt interzise în comercializarea lor, dar vom începe noi, Iaşul, pe raza municipiului, astfel încât să nu mai apară nicio scurgere către copii”, a spus primarul Chirica.
Focurile de artificii vor fi monitorizate atent
El a precizat că iniţiativa sa vine ca o completare a Legii 126 din 1995, astfel fiind interzisă comercializarea și utilizarea acestora pe raza municipiului Iaşi.
„Este o lege incompletă. În momentul de faţă se pot primi avize de import ale acestui produs. Prin urmare nu este un produs interzis. Noi nu vrem să interzicem fabricarea lui, ci doar comercializarea şi utilizarea pe raza municipiului Iaşi a acestui produs. La focurile de artificii, în propunerea de proiect trebuie să avem o evidenţă foarte clară atunci când se petrec pe spaţiul public, unde se petrec, când se dau aceste artificii, cine le gestionează, care este calibrul lor şi care este spaţiul de protecţie şi cine ar putea fi eventualele persoane sau animale puse în pericol de utilizarea lor”, a declarat primarul Mihai Chirica.
În ultima zi a anului 2019 şi prima zi a anului 2020 la Unitatea de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Sf Spiridon din Iaşi au fost aduşi pacienţi din Iaşi, dar şi din alte judeţe, cu multiple traumatisme dobândite exploziei petardelor.