Primul-ministru s-a întâlnit vineri cu salariaţii de la Uzina de Apă Grea ROMAG-PROD, sucursală a Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare (RAAN). Ponta a cerut Ministerului Economiei să acţioneze pentru a asigura aprovizionarea cu cărbune energetic de la exploatarea miniera Husnicioara, astfel încât să nu mai fie puse în pericol producţia de energie termică şi electrică.
Cu acest prilej, liderii de sindicat şi conducerea RAAN i-au prezentat şefului Guvernului problemele cu care se confruntă şi au solicitat intervenţia urgentă pentru identificarea unor soluţii de depăşirea a impasului economic în care se află platforma industrială.
Victor Ponta a mai fost informat şi asupra parteneriatului dintre RAAN şi Compania Chineză Electric Equipment Corporation Beijing datorită căruia pe platforma industrială a actualei termocentrale se vor investi aproximativ 360 milioane dolari în construcţia unui grup electric de 290 megawatt.
Viceliderul organizaţiei Mehedinţi a PSD, deputatul Rodin Traicu, a precizat că în august 2012 RAAN înregistra datorii de peste 800 de milioane lei din care 245 milioane lei la furnizorul de cărbune – Complexul Energetic Oltenia, la bănci peste 120 milioane lei, iar la alte entităţi economice diferenţa.
”Alocarea de către Guvern în 2012 a 400 milioane de lei pentru suplimentarea bugetului şi achiziţiei de apă grea a reprezentat pentru RAAN un balon de oxigen care a salvat-o de la faliment”, a afirmat Traicu.
De asemenea, el a mai arătat că decizia actualului guvern al României de a introduce în stare de insolvenţă RAAN a dus la salvarea echipamentelor sucursalelor Romag-PROD şi ROMAG-TERMO care riscau să ajungă pe mâna unor persoane care aveau de recuperat bani pentru diferite servicii.
Delegaţia condusă de premierul Victor Ponta mai are în program vineri după-amiază şi vizitarea Uzinei de Vagoane din Drobeta Turnu Severin care, datorită investiţiilor cu capital străin de peste 10 milioane euro, a reuşit în ultimele două luni să creeze în jur de o mie de noi locuri de muncă. (Sursa: Agerpres)